Echipamentul pentru ora de sport: Sfaturi si produse recomandate

Echipamentul pentru ora de sport: sfaturi și produse recomandate

Cel mic are nevoie de echipament pentru ora de sport? Descoperă ce trebuie să conțină, care sunt beneficiile sale și sfaturile noastre pentru alegerea lui!

Purtarea echipamentului la ora de sport îi permite celui mic să își îmbunătățească funcțiile motorii și coordonarea, să se bucure de sporturile predate de profesor (fotbal, baschet, handbal, gimnastică, volei etc).  
Cu alte cuvinte, alegerea inspirată a echipamentului pentru ora de sport îl poate face pe copilul tău să iubească mișcarea chiar de la o vârstă fragedă.
Descoperă importanța echipamentului pentru ora de sport, ce trebuie să conțină acesta, beneficiile pe care le aduce un echipament de calitate, dar și câteva sfaturi pentru alegerea acestuia, atât pentru băieți, cât și pentru fete.

 Echipamentul pentru ora de sport: Sfaturi si produse recomandate

1. Importanța echipamentului pentru ora de sport la școală

Pentru a practica așa cum se cuvine sporturile din sală sau de pe teren, copiii au nevoie de echipamentul sportiv potrivit. Acesta este important deoarece le permite să se miște liber, dar și să realizeze corect mișcările predate de profesor la oră.
Un echipament sportiv ales corect poate face diferența dintre o performanță bună la ora de sport și una mediocră. Acest lucru se reflectă asupra notelor, cât și asupra competitivității și stării de bine a copilului tău, care poate descoperi că îl pasionează anumite sporturi.

2. Ce trebuie să conțină echipamentul pentru ora de sport?

2.1. Pantaloni de trening
Pantalonii de trening pentru ora de sport pot fi strâmți pe picior, tip colant, atât timp cât sunt realizați din material elastic, care să se muleze pe corp, sau mai largi, realizați dintr-un material care nu se întinde, pentru a permite circulația aerului.
Pentru zilele răcoroase, este bine ca pantalonul de trening pentru educație fizică să fie flaușat pe interior, sau fabricat din material french terry, astfel încât să asigure confortul termic de care cel mic are nevoie.

2.2. Bluza de trening
Hanoracul pentru copii destinat orei de educație fizică și sport poate fi din material sintetic (astfel încât să permită uscarea rapidă), extensibil sau nu, în funcție de nevoile copilului tău.
În cazul în care cel mic este pasionat de fotbal, inclusiv în afara orelor de educație fizică și sport de la școală, îți recomandăm să îi achiziţionezi și o jachetă pentru copii care să fie impermeabilă, astfel încât să poată merge la teren chiar și atunci când pot exista căderi de precipitații.

2.3. Tricou
Tricoul celui mic nu trebuie neapărat să fie produs de un brand de renume pentru a fi de calitate. Important este să aibă în compoziție un material textil respirant, astfel încât micul tău școlar să nu sufere din cauza transpirației.
Fie că alegi tricouri pentru copii din bumbac, care absorb foarte bine umezeala, fie că optezi pentru tricouri din material sintetic, care permit evaporarea rapidă a transpirației, în funcție de sportul practicat de cel mic la școală, asigură-te că acesta îi vine bine și că va fi bucuros să îl poarte.

2.4. Pantofi sport
Echipamentul pentru ora de sport trebuie să conțină inclusiv o pereche de pantofi de sport. Poți alege niște adidași pentru copii, însă este ideal ca aceștia să se potrivească tipului de sport pe care îl practică cel mai des la școală (fotbal, baschet etc.).
Fie că alegi unii cu șireturi sau cu bandă cu arici, după preferințele celui mic (care e posibil să aibă un cuvânt de spus și în privința culorii), nu realiza achiziția înainte de a te asigura că sunt de mărimea potrivită.
Roagă-l pe cel mic să își pună piciorul gol pe o foaie de hârtie, desenează conturul piciorului său și apoi măsoară distanța dintre punctele cele mai îndepărtate (de regulă este vorba de distanța dintre călcâi și degetul mare).
Apoi consultă ghidul de mărimi al magazinului și identifică perechile de pantofi sport care i-ar veni celui mic. Abia apoi arată-i ce și-ar putea alege, pentru a nu-l decepționa în cazul în care preferații lui nu sunt disponibili pe măsura sa.

 Echipamentul pentru ora de sport: Sfaturi si produse recomandate

3. Beneficiile pe care ți le oferă un echipament de calitate

3.1. Asigură confortul
În timpul orei de educație fizică, copiii fac foarte multă mișcare și transpiră. De aceea au nevoie de un echipament respirant pentru ora de sport, care să permită evaporarea rapidă a transpirației.

Deși pare contraintuitiv, treningurile pentru copii din material 100% bumbac nu sunt recomandabile. Acestea absorb foarte bine transpirația, însă umezeala se păstrează în material, uscându-se foarte greu și creând o senzație neplăcută. De aceea este indicat să optezi pentru un material sintetic, așa cum poartă și sportivii de performanță.

3.2. Oferă libertatea de mișcare
Echipamentul pentru ora de sport trebuie să permită efectuarea cu ușurință a genuflexiunilor, a ridicării brațelor, a săriturilor și așa mai departe. O pereche de pantofi eleganți nu doar că vor limita mișcările copilului, ci îl vor și deranja, cauzând bășici și bătături.
Mai mult decât atât, hainele și încălțămintea pentru sport îi permit participarea activă la fiecare oră de educație fizică. Atunci când copilul are suficient de multă libertate de mișcare în executarea antrenamentelor, efortul său este răsplătit prin notele bune primite la această materie.

3.3. Reduce riscul accidentărilor
La ora de educație fizică și sport, orice exercițiu pe care l-ar realiza copiii necesită mișcări complexe. De aceea, ei au nevoie de articole sportive ce asigură nu doar confort deplin, ci și siguranță în realizarea acestora.
Așadar, atunci când mergi la cumpărături alături de cel mic, nu îi lua un trening care să fie prea mare, cu gândul că va crește repede. Alege unul care să-i vină perfect, astfel încât să nu îi încurce mișcările și să nu riște să se accidenteze.
Inclusiv pantofii de sport permit minimizarea riscurilor de accidentare, în cazul în care îi achiziționezi pe cei potriviți sportului pe care îl practică mai des. Fie că e vorba de fotbal, de baschet, de volei sau de handbal, asigură-te că pantofii sport ai celui mic sunt corespunzători.
Spre exemplu, încălțămintea pentru fotbal diferă considerabil de cea pentru tenis sau alergare. În cazul în care copilul tău joacă cu precădere baschet, alege niște ghete de baschet pentru copii, care au talpa mai groasă pentru a atenua impactul săriturilor la coșul de baschet și dispun și de protecție în jurul gleznei.

 Echipamentul pentru ora de sport: Sfaturi si produse recomandate

4.Sfaturi pentru alegerea unui echipament confortabil și rezistent

Treningurile pentru copii și pantofii sport pentru aceștia nu sunt întotdeauna ușor de ales. Cu toate acestea, dacă îl implici și pe cel mic în acest proces, se va bucura și mai mult de această materie predată la școală.

Iată recomandările noastre privind alegerea echipamentului de educație fizică și sport:

4.1 Recomandări pentru fete
Atunci când cauți un trening de copii pentru fete, asigură-te că țesătura sa conține poliester, pentru a evacua în mod eficient transpirația acumulată în timpul mișcării. Elastanul este un alt material important, deoarece asigură o elasticitate optimă a produsului.

În ce privește bluza de trening, este indicat ca aceasta să aibă fermoar în față, astfel încât să poată fi dată jos cu ușurință, dar și folosită în timp ce este descheiată.

De asemenea, încălțămintea sport dedicată fetelor trebuie să fie special concepută pentru această materie, fiind prevăzută cu talpă flexibilă, precum și cu material din mesh, pentru ca piciorul să poată respira fără probleme.

Adaugă în coșul de cumpărături o încălțăminte pentru sala de sport cu un sistem de deschidere / închidere simplu. Iată și câteva exemple, în acest sens: îți recomandăm pantofii de sport pentru fete ce dispun fie de benzi cu arici, fie de șireturi elastice.


4.2. Recomandări pentru băieți
Treningul pentru educație fizică și sport destinat băieților are nevoie să fie realizat dintr-un material extensibil, pentru a fi îmbrăcat ușor, dar și pentru a permite evacuarea umezelii. De asemenea, îți recomandăm să alegi un trening simplu de întreținut prin spălări și uscări repetate.
Jacheta pentru copii care intră în componența treningului băiatului tău e important să-i ajungă până în zona bazinului atunci când o îmbracă, astfel încât să ofere acoperire inclusiv atunci când ține brațele ridicate.
Atunci când îi alegi pantofii sport pentru băieți, asigură-te că se potrivesc mărimii piciorului său, sunt flexibili, pentru a-i oferi libertate de mișcare, dar și ușori, pentru a nu-i încetini alergarea.
Deoarece o bună parte a orelor de educație fizică se desfășoară în sala de sport, comandă online o pereche de încălțăminte ce nu lasă urme sau zgârie parchetul acestui spațiu.
Pentru a alege în mod corect echipamentul de sport dedicat celor mici, îți recomandăm să accesezi paginile produselor de care ești interesat, apoi să citești cu atenție informațiile tehnice pe care noi ți le-am pregătit.

Și pentru că totul trebuie să încapă într-un rucsac, alege-i preferatul din selecția noastră:

 Echipamentul pentru ora de sport: Sfaturi si produse recomandate

5. Echipamentul pentru ora de sport: concluzii

Orele de educație fizică și sport îi asigură copilului mișcarea de care are nevoie în fiecare săptămână pentru o dezvoltare armonioasă. Dacă îi achiziționezi echipamentul sportiv de calitate, cu siguranță se va simți bine în pielea sa, confortabil și fresh, astfel încât singura sa grijă va fi să joace cât de bine poate.
Oferă-i micului tău sportiv șansa de a excela dar, mai important, arată-i cât de mult contează educația sportivă și explică-i care sunt beneficiile acesteia pentru sănătate, astfel încât să prindă drag pentru mișcare încă de mic. Poți inclusiv să încerci diferite sporturi cu acesta, pentru a descoperi care îi place cel mai mult.

Citește și:

ORA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT – PRILEJ DE DISTRACȚIE ȘI MIȘCARE PENTRU CEI MICI

ORA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT – PRILEJ DE DISTRACȚIE ȘI MIȘCARE PENTRU CEI MICI

Începe ora de educație fizică și sport? Alege echipamentul sportiv potrivit pentru copilul tău de pe Decathlon.ro!

DE CE AU COPIII NEVOIE DE EDUCAȚIE FIZICĂ?

DE CE AU COPIII NEVOIE DE EDUCAȚIE FIZICĂ?

CE ESTE EDUCAȚIA FIZICĂ ? REGULILE EDUCAȚIEI FIZICE ACTIVITĂȚILE DE GIMNASTICĂ PENTRU COPII. CARE SUNT BENEFICIILE ACESTORA ?