COAFURI PERFECTE PENTRU SPORT: CUM TREBUIE SĂ ÎȚI ARANJEZI PĂRUL ATUNCI CÂND FACI MIȘCARE?

Coafuri perfecte pentru sport: cum trebuie să îți aranjezi părul atunci când faci mișcare?

Te întrebi cum să ai grijă de păr în timpul activității sportive pe care o practici? Iată câteva recomandări pentru părul lung sau scurt, care te vor ajuta să alegi cea mai bună variantă de a îți aranja părul, în funcție de sportul practicat.

Atunci când ne aranjăm părul înainte de o sesiune de sport, obiectivul principal este să ne asigurăm că acesta va sta fix și nu ne va deranja în timpul activității. Dar ce soluție să alegem pentru a fi practice și cool în același timp?
RECOMANDAREA N°1: POARTĂ MEREU UN ELASTIC PENTRU PĂR LA MÂNĂ!

COAFURI PERFECTE PENTRU SPORT: CUM TREBUIE SĂ ÎȚI ARANJEZI PĂRUL ATUNCI CÂND FACI MIȘCARE?

Lungimea părului contează

Fie că ai părul lung sau scurt, alegerea unei coafuri ți se poate părea uneori complicată. Cel mai simplu este să îți prinzi părul în coadă, să îl împletești sau, dacă ai suficientă răbdare și îndemânare, să îți împletești mai multe codițe mici. Indiferent de ce alegi, nu uita de bentița pentru sport, care conferă un aspect colorat și cool coafurii.

COAFURI PERFECTE PENTRU SPORT: CUM TREBUIE SĂ ÎȚI ARANJEZI PĂRUL ATUNCI CÂND FACI MIȘCARE?

Practici un sport acvatic?

Apa cu clor sau cea sărată nu sunt cele mai bune prietene ale părului. Indiferent de coafură, alege să aplici un ulei capilar hidratant, pentru a proteja părul de clor sau sare și pentru a menține o hidratare corectă sub casca de înot.

În cazul în care porți o cască de înot, coafura cea mai simplă pe care o poți alege este un coc, mic sau mare. Din nefericire, dacă ai părul foarte lung, se va forma o umflătură destul de mare sub cască, pe cap, așadar poți încerca să îți împletești o coroniță din păr, pentru a mai „pierde din lungime” în momentul activității sportive.

Dacă nu porți o cască de înot, îți recomandăm să îți prinzi părul înainte de intrarea în apă, pentru a îl proteja de deteriorare și să alegi să îl prinzi astfel încât să nu îți intre în ochi când introduci capul sub apă. 

Practici ciclism?

Te încurajăm să fii foarte atentă la siguranță în timpul practicării de ciclism și, deci, să nu neglijezi siguranța în favoarea aspectului estetic. Purtarea căștii nu este o opțiune! Așadar, dacă practici ciclism, ai următoarele variante:

poți să îți prinzi părul într-o coadă, simplu și ușor de realizat. Poți alege să o porți în partea dreaptă sau în partea stângă (în funcție de cum obișnuiești), în cazul în care participi la o competiție și porți un tricou cu număr, astfel încât acesta să rămână vizibil. În plus,  există unele modele de căști care sunt prevăzute cu un orificiu la spate pentru păr, special conceput pentru a purta părul în coadă în timpul deplasărilor pe 2 roți.
dacă prinderea părului într-o coadă simplă nu îți surâde, poți să alegi împletirea acestuia sub cască, pentru un aspect și mai cochet. Pe lângă faptul că această coafură este estetică, aceasta este și foarte practică: împiedică încurcarea părului și poate fi purtată fără nicio problemă sub cască. Ai grijă ca aceasta să nu acopere urechile pentru a putea auzi în continuare sunetele din jur, nu ezita să strângi bine codița/codițele împletite în momentul împletirii, pentru a evita desfacerea acestora în timpul activității sportive și să le prinzi cu un elastic, pentru stabilitate.  
poți alege să îți faci un coc jos, adaptat pentru traseele MTB sau de ciclism pe șosea sau să porți o șapcă pentru ciclism sau bandane/bentițe, care împiedică părul să vă deranjeze în timpul deplasării. Bentițele sunt ideale atât pentru purtare pe timpul iernii, pentru confort termic, cât și în caz de căldură estivală mare, deoarece o poți înmuia în apă, pentru o senzație de răcorire la nivelul frunții. 

COAFURI PERFECTE PENTRU SPORT: CUM TREBUIE SĂ ÎȚI ARANJEZI PĂRUL ATUNCI CÂND FACI MIȘCARE?
COAFURI PERFECTE PENTRU SPORT: CUM TREBUIE SĂ ÎȚI ARANJEZI PĂRUL ATUNCI CÂND FACI MIȘCARE?

Cum poți evita încurcarea părului? 

Dacă practici sporturi care implică viteză în timpul mișcărilor, precum alergarea sau sesiunile de fitness cardio de exemplu, poți alege să îți aranjezi coafura cu o șapcă sau cu o vizieră de exterior, după ce ai pulverizat pe păr o soluție anti-uv hidratantă. Cu cât părul este mai lung, cu atât este mai recomandat să îl împletești, pentru a evita încurcarea acestuia. 

COAFURI PERFECTE PENTRU SPORT: CUM TREBUIE SĂ ÎȚI ARANJEZI PĂRUL ATUNCI CÂND FACI MIȘCARE?

Practici sporturi statice?

Yoga, pilates, cross-training sunt sporturi care, în general, au o dinamică lentă, chiar statică.

Acest lucru îți permite să îți aranjezi părul așa cum îți dorești, cu recomandarea ca acesta să fie prins, pentru a nu risca să îți intre în ochi în timpul realizării exercițiilor și posturilor specifice sporturilor din această categorie. 

COAFURI PERFECTE PENTRU SPORT: CUM TREBUIE SĂ ÎȚI ARANJEZI PĂRUL ATUNCI CÂND FACI MIȘCARE?

Arta de a purta un breton în timpul sportului

Atunci când faci sport, este ideal ca bretonul… să nu fie vizibil. Împletit sau prins, trebuie să alegi cea mai bună opțiune pentru ca acesta să nu te deranjeze în timpul activității, mai ales că sub acesta, se poate forma mult sebum, ca urmare a transpirației și a mișcării firelor de păr ale bretonului pe frunte.