YOGA YOGA: UN ATU PENTRU CORP ȘI SPIRIT

Yoga: un atu pentru corp și spirit

Yoga este o disciplină care face legătura între corp și spirit, și care asociază posturile cu exerciții de respirație, concentrare și relaxare. Așadar această practică oferă atât beneficii fizice, cât și spirituale.

 YOGA YOGA: UN ATU PENTRU CORP ȘI SPIRIT

Yoga pentru tonifiere ușoară a mușchilor

Primul avantaj al practicării de yoga? Tonifierea corpului !

În yoga, mușchii lucrează static, cu concentrare pe aliniere în posturi. Predomină utilizarea forței gravitației, în scopul de a te stabiliza foarte bine și de a îți menține echilibrul. Pozițiile vizează diferite zone ale corpului pentru un antrenament variat al mușchilor: abdomen, spate, brațe sau picioare. Alte poziții, precum cea a luptătorului, lucrează simultan toți mușchii corpului.

Yoga tonifiază mai ales mușchii profunzi, cei ai spatelui și centurii abdominale, care sunt mușchi stabilizatori, care stau la baza poziției noastre. Așadar tonifierea lor ne asigură o poziție mai bună și previne mai ales durerile de spate.

 YOGA YOGA: UN ATU PENTRU CORP ȘI SPIRIT

Exersarea flexibilității

În yoga, repetarea posturilor, antrenamentul consecvent, dar mai ales controlul respirației ajută la dobândirea unui nivel mare de flexibilitate. Flexibilitatea nu este înnăscută și se poate dobândi prin practică. Respirația este cea care calmează treptat corpul pentru a îl flexibiliza și elimină sentimentul de disconfort din timpul întinderilor, adesea intense, și limitează tensiunile corpului la efort.

Flexibilitatea dobândită prin yoga asigură mobilitate, mărește amplitudinile articulare ale corpului și îți permite să te simți în largul tău în mișcările cotidiene. Flexibilizarea mușchilor și tendoanelor limitează riscului de rănire în timpul antrenamentelor sportive.

 YOGA YOGA: UN ATU PENTRU CORP ȘI SPIRIT

Un sport pentru detașare

Mai mult decât o practică sportivă, yoga este un moment privilegiat dedicat propriei persoane, un moment de pauză pentru relaxare, un moment de serenitate.

În special exersarea respirației (pranayama) este cea care calmează și reduce stresul. Tehnicile respiratorii au o mulțime de beneficii: uneori calmează, uneori dinamizează sau chiar echilibrează.

Concentrarea pe respirație și pe posturile de echilibru, care necesită stabilitate și ancorare, ne permit să ne axăm pe momentul prezent, aici și acum, și să facem abstracție de ceea ce ne înconjoară. Această distanță față de cotidian ne ajută să ne îndepărtăm de grijile sau blocajele noastre și să lăsăm loc sentimentului de detașare.

 YOGA YOGA: UN ATU PENTRU CORP ȘI SPIRIT

Yoga, aliatul sănătății tale

Yoga tonifiază corpul și oferă o bine meritată pauză, yoga este benefică pentru sănătate. În primul rând, exercițiile de respirație asigură gestionarea mai bună a stresului și anxietăților, fapt care are repercusiuni și asupra calității somnului. Exercițiile  respiratorii relaxează și elimină emoțiile negative, favorizând un somn reparator. Un somn mai bun este echivalent cu o calitate de viață mai bună !

Anumite posturi de yoga realizează un masaj ușor asupra organelor interne, revitalizează întregul corp, și permit energiilor să circule mai bine. Învățându-ne să respirăm, yoga ajută în paralel sângele să circule mai bine și deci asigură o funcționare mai bună a organelor. În consecință, întărește sistemul imunitar și îmbunătățește starea de sănătate generală a corpului.

Acum cunoști toate beneficiile practicii de yoga, fie că este ușoară sau dinamică. Așadar, nu îți rămâne decât să practici, la sala de fitness sau la tine acasă !

În yoga, lucrarea mușchilor se face static, cu concentrare pe aliniere în posturi. Predomină utilizarea forței gravitației, în scopul de a te înrădăcina și de a îți menține echilibrul. Pozițiile vizează diferite zone ale corpului pentru un antrenament variat al mușchilor.

În consecință, întărește sistemul imunitar și îmbunătățește starea de sănătate generală a corpului.