YOGA SAU PILATES?

Yoga sau pilates? Dorești să îți lucrezi condiția fizica, să faci exerciții de respirație, să îți lucrezi musculatura și să alegi o activitate fizică care îmbină armonios partea fizică și partea mentală, dar nu știi ce să alegi între yoga și pilates?
Bertille și Rosalie, două sportive pasionate și foarte bune cunoscătoare ale acestor sporturi, ne povestesc mai multe despre acestea.

Cuprins
  1. Interviu cu BERTILLE, PROFESOR DE HATHA YOGA
    1. Cum ai descoperit yoga?
    2. De ce îți place yoga?
    3. De ce ai ales să practici yoga și nu pilates?
    4. Ce ai vrea să îi transmiți unei persoane care dorește să înceapă să practice yoga?
  2. Interviu cu ROSALIE, PRACTICANTĂ FOARTE PASIONATĂ DE PILATES
    1. Cum ai descoperit pilatesul?
    2. De ce îți place pilatesul?
    3. De ce ai ales să practici pilates și nu yoga?
    4. Ce ai vrea să îi transmiți unei persoane care dorește să înceapă să practice pilates?

     

1. Interviu cu BERTILLE, PROFESOR DE HATHA YOGA

„Am început să practic yoga în urmă cu 3 ani. M-am îndrăgostit rapid de acest sport și am participat la diverse tipuri de cursuri: hot yoga, hatha, vinyasa, ashtanga, iyengar, yin…toate acestea pentru a avea o experiență cât mai completă. Profesorul meu de yoga mi-a propus să urmez o formare care să mă ajute să îi învăț pe ceilalți să practice yoga. După ce m-am gândit puțin, am hotărât să fac acest pas în toamna anului 2018 și acum sunt profesor de hatha yoga.”

  • Cum ai descoperit yoga ?

Am fost atrasă foarte rapid de yoga. Eram o fire mai stresată și căutam ceva care să mă ajute să mă relaxez. Am început prin a-mi cumpăra o carte, biblia yoga scrisă de BKS Iyengar, care explică fundamentele părții spirituale și care detaliază posturile din timpul unei sesiuni de yoga Iyengar. La finalul cărții sunt propuse anumite posturi și după ce am încercat-o pe prima, am avut impresia că nu m-am simțit niciodată așa de relaxată! Acest lucru s-a întâmplat cu aproximativ 6 ani în urmă, iar de atunci am început să practic yoga, inițial în mod ocazional, iar de 2 ani, în mod consecvent.

Descoperă toată gama de produse pentru yoga

  • De ce îți place yoga ?

Ceea ce îmi place la yoga, în primul rând, este capacitatea acesteia de a mă ajuta să mă reconectez cu mine însămi. Dacă sunt stresată sau tristă, știu că o sesiune de yoga mă va ajuta să mă simt mai bine și să îmi revin destul de rapid. Am făcut mereu sport, deci îmi place și ideea că mă ajută să mă mențin în formă, ideea de a mă autodepăși, dar mereu cu bunăvoință. De asemenea, iubesc să resimt toate beneficiile ale acestui sport. De când am început să practic yoga consecvent, sunt mai calmă, mai bine dispusă și am învățat multe lucruri despre mine.

Descoperă accesoriile pentru yoga

  • De ce ai ales să practici yoga și nu pilates?

Am fost cu adevărat atrasă de yoga fără a îmi pune prea multe întrebări, deci pot spune că într-un fel yoga este cea care m-a ales pe mine! Cred că unul dintre motive este faptul că yoga reprezintă o practică sportivă foarte completă, care îmbină partea fizică cu spiritualitatea. Acest lucru se potrivește bine personalității mele, îmi spune mai multe decât o practică bazată doar pe lucrarea corpului, cum este cazul pentru pilates.

  • Ce ai vrea să transmiți unei persoane care dorește să înceapă să practice yoga?

I-aș spune să îndrăznească și mai ales, să nu îi fie teamă că nu este suficient de flexibilă. De asemenea, i-aș spune că, pentru a începe, este indicat să participe la niște sesiuni de yoga cu un profesor. Este foarte util să fii îndrumat la început, iar energia unui curs colectiv este în general foarte stimulantă. În plus, este important să-și găsească „profesorul ei”. Acest lucru joacă un rol important, este vital să avem o conexiune bună cu persoana care ne ghidează.

2. Interviu cu ROSALIE, PRACTICANTĂ FOARTE PASIONATĂ DE PILATES

Sportivă de când mă știu, am descoperit pilates-ul și m-am îndrăgostit de acest sport.

  • Cum ai descoperit pilates-ul ?

Tânără, dar având probleme cu spatele, am căutat, în afară de înot, un alt sport care să mă ajute să îmi lucrez mușchii care susțin coloana vertebrală. Îmi doream să găsesc un sport pe care să îl pot practica acasă, din cauza programului săptămânal încărcat, motiv pentru care m-am orientat spre pilates. Am testat câteva antrenamente de pilates și mi-am dat seama că exercițiile mă ajutau să am o postură a spatelui mai corectă.  

Descoperă toată gama de produse pentru pilates

  • De ce îți place pilates-ul?

Ceea ce mi-a plăcut și ceea ce îmi place în continuare la pilates sunt beneficiile acestuia. Mă ajută să mă liniștesc, să îmi coordonez mișcările corpului. Pilates-ul m-a ajutat să îmi cunosc mai bine corpul și să fiu mai flexibilă. Progresul în ceea ce privește menținerea echilibrului și conturarea unei siluete reprezintă, de asemenea, alte surse de satisfacție deloc de neglijat, întrucât aceste obiective se înscriu printre motivele practicării acestui sport. 

Descoperă accesoriile pentru pilates

  • De ce ai ales să practici pilates și nu yoga ?

Căutam o activitate sportivă nu foarte dinamică, care să presupună mișcări ușoare și pilates-ul mi s-a părut a fi cel mai potrivit sport în direcția aceasta. Recunosc că yoga nu mă atrăgea în acea perioadă, iar pilates-ul este un tip de gimnastică ușoară, care corespundea cel mai bine exigențelor mele de atunci și continuă să rămână pentru mine o practică sportivă de relaxare și stretching.  

Descoperă saltelele pentru pilates

  • Ce ai vrea să îi transmiți unei persoane care dorește să înceapă să practice pilates?

Nu ezita, încearcă!  Chiar nu ai nimic de pierdut dacă încerci să faci un antrenament de pilates: în cel rău caz, vei fi foarte relaxată la finalul antrenamentului și, în cel mai bun caz, îți vei descoperi o nouă pasiune pentru pilates și beneficiile acestuia. 

Tu ce preferi? Yoga sau pilates? Nu ezita să ne scrii părerea ta!

Cât de mult ți-a plăcut articolul nostru?

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 voturi, medie: 5,00 din 5)
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Articole recomandate

EXERCITII CARDIO ⋆ PENTRU ACASA
By Decathlon  /  Ultima actualizare: Nov 5, 2020
EXERCITII ABDOMEN ⋆ ANTRENAMENTE PENTRU ACASA
By Decathlon  /  Ultima actualizare: May 6, 2020
PILATES – DESCOPERIȚI BENEFICIILE ACESTUI SPORT
By Decathlon  /  Ultima actualizare: Mar 10, 2020