YOGA

Cinci poziții de yoga ce ajuta la detoxifiere !

Yoga este o modalitate foarte bună de a vă ajuta corpul să elimine toxinele. Urmați sfaturile noastre privind pozițiile care ajută la detoxificare!

Știai că anumite poziții de yoga pot contribui la detoxifierea corpului? Pe lângă efectele evidente ale acestui tip de antrenament, yoga te poate ajuta să ai o stare generală de bine.

Gândește-te când e cel mai bun moment să apelezi la detoxifiere! Corpul tău funcționează ca un tot unitar și fiecare exces se resimte asupra greutății corporale și energiei pentru activitățile zilnice. Din când în când, mai ales după perioadele festive din fiecare an, corpul tău merită un moment de repaus și curățare interioară. Dacă exercițiile fizice intense sunt excelente pentru eliminarea kilogramelor în plus, yoga are efecte uimitoare pentru detoxifierea de la interior a organismului. Încerci să te refaci după o perioadă de indulgență culinară? Fie că descoperi pentru prima dată practicile și pozițiile de yoga, fie că ești un bun cunoscător al tainelor acestui sport, poți practica oriunde și oricând aceste 5 poziții de yoga pentru detoxifiere.

YOGA

Postura scaunului răsturnat (parivrtta utkatasana)

Cauți o postură care să activeze circulația sângelui? Postura Scaunului Răsturnat din rutina de exerciții yoga pentru detoxifiere nu doar activează circulația sângelui, ci exercită o ușoară presiune asupra ficatului și rinichilor și stimulează inima. Astfel, toxinele sunt împinse din organe către organism pentru a fi ulterior eliminate. Dacă vrei să bifezi pe lângă detoxifiere și tonifierea picioarelor și fesierilor, această poziție de yoga este eficientă în ambele cazuri. Vrei să afli cum te așezi în această postură pentru a activa toate beneficiile asupra organismului? Tot ce trebuie să faci este să direcționezi greutatea către călcâie și să menții o postură cu genunchii lipiți și fesele către exterior, similară cu poziția în care stai pe scaun. Expiră la torsiune, încercând să deschizi pieptul cu spatele drept și mâinile aproape de stern în poziție de rugăciune. Prin rotirea ușoară a corpului la exterior, aplici presiunea necesară asupra organelor afectate de acumularea toxinelor și stimulezi procesul de detoxifiere. 

YOGA

Postura triunghiului inversat (parivrtta trikonasana)

Dacă ai nevoie de o poziție de yoga pentru detoxifiere care ajută și la întinderea și relaxarea spatelui, postura triunghiului este exact ce ai nevoie! Aceasta stimulează abdomenul și relaxează organele din sistemul digestiv, stimulând în același timp și circulația sângelui. Este un exercițiu ușor de realizat atât dimineața, cât și după mesele principale. Tot ce trebuie să faci este să te așezi pe salteaua de yoga cu picioarele ușor depărtate și degetele poziționate astfel încât să formeze un unghi de 90 de grade. Ridică ușor șoldul stâng în timp ce ridici în aer brațul stâng cu degetele răsfirate, îndreptate în sus și menții brațul drept în jos, încercând să atingi vârful degetelor de la piciorul drept. Menține poziția inspirând profund, dar fără să pui prea multă presiune pe mușchii brațelor. 
Această întoarcere ușoară a abdomenului contribuie la detoxifiere și stimulează buna funcționare a organelor în eliminarea toxinelor din organism.

YOGA

Postura șezândă (ardha matsyendrasana)

O postură simplă și accesibilă pentru detoxifierea organismului! Știai că o ușoară compresie asupra organelor responsabile pentru eliminarea toxinelor poate activa procesul digestiv? 
Postura Șezândă are multiple beneficii asupra corpului, de la activarea procesului de detoxifiere și îmbunătățirea circulației sângelui, până la tonifierea musculaturii. Este o mișcare simplă realizată din poziție de șezut ce implică o ușoară torsiune. Astfel, rinichii și ficatul, organele principale responsabile cu detoxifierea organismului, sunt masate și presate pentru a ajuta la funcția de digestie. Din poziția de șezut cu picioarele ușor depărtate, îndoaie piciorul stâng, în timp ce piciorul drept îl încrucișezi peste acesta. Sprijină-te cu mâna dreaptă pe podea, iar cotul stâng poziționează-l pe picior. Un detaliu important al acestei poziții de yoga pentru detoxifiere este că degetul mare și cel arătător de la mâna liberă trebuie unite pe durata exercițiului. Menține poziția în timp ce inspiri și expiri ușor.

TREI POZIȚII DE YOGA CE AJUTA LA DETOXIFIERE !

Postura câinelui cu fața îndreptată în jos

Deși poate părea o poziție solicitantă pentru circulația sângelui, trebuie să știi că postura Câinelui din exercițiile de yoga urmărește să stimuleze sistemul digestiv și buna funcționare a intestinelor prin ceea ce practicanții de yoga numesc mișcarea de inversare a circulației. Astfel, sângele este încurajat să circule într-o direcție diferită, inima fiind situată mai sus decât capul în această postură. Scopul este ca sângele să ajungă mai ușor și să curețe mai bine nodulii limfatici unde sunt stocate toxinele. Acestea sunt apoi transportate de sânge pentru a fi eliminate din corp prin sistemul digestiv. Tot ce trebuie să faci pentru a te bucura din plin de beneficiile acestei poziții de yoga pentru detoxifiere este să stai aplecat în față și să aliniezi genunchii cu șoldurile și palmele cu umerii. Lipește mâinile și tălpile perfect întinse pe salteaua de yoga. Îndreaptă pieptul către coapse în timp ce inspiri și expiri ușor. 
Vei simți cum întreg corpul se întinde și se îndreaptă.

TREI POZIȚII DE YOGA CE AJUTA LA DETOXIFIERE !

Postura cobra pentru detoxifierea organismului

Postura Cobra contribuie la eliberarea diafragmei și îmbunătățirea vizibilă a respirației. Fiind o mișcare simplă, poate fi folosită în orice moment al zilei sau după mesele copioase pentru a stimula eliminarea toxinelor și accelerarea digestiei. Această poziție de yoga pentru detoxifiere presupune întinderea abdomenului în timpul unui exercițiu profund de respirație. Astfel, se stimulează circulația sângelui și curățarea corpului de la interior. În timp ce stai pe burtă cu picioarele ușor depărtate, apeși pe vârful picioarelor și te sprijini în palme și brațe. Apoi ridici pieptul și capul și lași umerii înapoi în timp ce menții gâtul întins și umerii depărtați de ureche. 
Aerul inspirat pe durata acestui exercițiu este transportat mai eficient către organe și facilitează arderea toxinelor și eliminarea acestora din organism.