TOP 15 CELE MAI FRUMOASE CASCADE DIN ROMÂNIA PE CARE LE POȚI VEDEA ÎN DRUMEȚII

Descopera cele mai frumoase cascade din Romania, afla unde se afla fiecare, cum poti sa ajungi acolo si alege echipamentul potrivit pentru o drumetie.

TOP 15 CELE MAI FRUMOASE CASCADE DIN ROMÂNIA PE CARE LE POȚI VEDEA ÎN DRUMEȚII

Dacă îți plac drumețiile spre destinații fascinante din inima naturii, explorăm astăzi împreună topul cu cele mai frumoase cascade din România, răsfirate peste tot prin țară, prin mai toate zonele Carpaților.

Cascadele sunt locuri din natură cu un farmec aparte, pentru că le descoperi de fiecare dată la finalul unei drumeții pe care o planifici în detaliu, având cu tine echipamentul de trekking la munte complet și o poftă molipsitoare de a lua la pas trasee pe care nu ai mai fost niciodată.

1.Cascade din Maramureș

Cascadele din Maramureș reprezintă adevărate minuni pe care natura le-a construit în timp. Dacă îți dorești să faci o drumeție în această zonă a țării, cascadele din Maramureș trebuie să își găsească loc pe lista cu destinații la care te gândești încă de pe acum.

Iată care sunt recomandările cu care începem acest top de astăzi:

1.1. Cascada Cailor
Cascada Cailor din județul Maramureș, este a doua cea mai înaltă cădere de apă de pe teritoriul țării noastre. Aflată în Munții Rodnei, în apropierea stațiunii Borșa, această cascadă are un farmec aparte, susținut și de legendele formate de-a lungul timpului în jurul frumuseții sale.

Către cascada Cailor se poate ajunge atât la pas, cât și cu telescaunul. Peisajul este unic: la capătul unei drumeții prin mijlocul peisajelor oferite de Munții Rodnei, descoperi o cascadă cu o înălțime de aproximativ 100 de metri, a cărei apă șerpuiește la vale printre păduri de conifere și pereți de stâncă.

Cascada Cailor reprezintă destinația ideală pentru orice iubitor al zonelor sălbatice din România. Pentru a te caza cât mai aproape de ea, poți sta la hotel sau la pensiune în stațiunea Borșa, sau poți înnopta la cort, acolo unde terenul îți permite amplasarea propriului tău perimetru.

TOP 15 CELE MAI FRUMOASE CASCADE DIN ROMÂNIA PE CARE LE POȚI VEDEA ÎN DRUMEȚII
TOP 15 CELE MAI FRUMOASE CASCADE DIN ROMÂNIA PE CARE LE POȚI VEDEA ÎN DRUMEȚII

1.2. Cascada Șipot
Mai rămânem pentru puțin timp în județul Maramureș, pentru a povesti despre o altă cascadă pe care o poți descoperi în această zonă plină de obiective turistice naturale din România: cascada Șipot.

Chiar dacă nu oferă o cădere de apă la fel de impresionantă precum cascada Cailor, Șipot oferă un cadru spectaculos. Cascada are un debit destul de mare în lunile de primăvară, după topirea zăpezilor de pe platoul vulcanic Igniș.

Localizată pe cursul unuia dintre afluenții râului Săpânța, cascada Șipot a cunoscut în ultimii ani o popularitate din ce în ce mai mare, datorită accesului facil către aceasta. O poți descoperi la capătul unui veritabil traseu de trekking, însă ține cont de faptul că trebuie să fii echipat corespunzător pentru această aventură.

Pe traseu există o mulțime de porțiuni abrupte și alunecoase, mai ales în sezonul de primăvară. Atunci când te apropii de aceasta, drumul se bifurcă: poți alege să urci în amonte de cascada, sau să cobori chiar în dreptul locului în care se oprește căderea de apă.

Indiferent de poteca pe care alegi să mergi, peisajul oferit de cascada Șipot este uimitor.

1.3. Cascada Strungi
Situată la o altitudine de 1.025 m, cascada Strungi, județul Maramureș, se află în apropierea cabanei Agriș, de la poalele munților vulcanici Gutâi. Această cădere de apă s-a format ca urmare a revărsării unui mic pârâu peste abruptul platoului vulcanic Igniș.

Înălțimea cascadei Strungi este de aproximativ douăzeci de metri. Dacă te afli în această zonă a județului Maramureș, trebuie să adaugi această cascadă pe lista de obiective. Spunem asta, deoarece peisajul pe care îl oferă cascada Strungi este superb, deoarece căderea de apă se împrăștie sub forma unei perdele dense.

În lunile de iarnă, atunci când temperaturile coboară sub pragul de 0°C, apa cascadei Strungi îngheață, iar întreaga zonă capătă un farmec aproape magic.

Pentru a ajunge la cascada Strungi, află că accesul se poate face fie dinspre Sighetul Marmației, fie dinspre localitățile Iapa sau Valul Izei. Odată ce ai ajuns la cabana Agriș, drumul pe jos până la cascadă mai durează aproximativ o oră. 

TOP 15 CELE MAI FRUMOASE CASCADE DIN ROMÂNIA PE CARE LE POȚI VEDEA ÎN DRUMEȚII

2. Cascade din Caraș-Severin 

Cascadele din județul Caraș-Severin își găsesc un loc binemeritat în topul celor mai frumoase cascade din România. Iată care sunt acestea:

2.1. Cascada Văioaga
Aflată nu departe de punctul de intrare în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița (aproximativ 20 de minute de mers pe jos), cascada Văioaga este una dintre cele mai frumoase căderi de apă de la noi din țară.

La fel ca mai toate cascadele din județul Caraș-Severin, Văioaga nu este foarte înaltă, însă surprinde prin debitul puternic de apă, ce își face loc la vale printre bolovani uriași și o pădure deasă de foioase.

Îți dorești să vizitezi în acest an cascada Vaioaga din România? Ia cu tine în rucsacul de drumetie și camera foto, pentru că acolo unde căderea de apă de sfârșește, cursul acesteia a format în timp o mică piscină naturală, de o limpezime cum rar îți este dat să vezi în alte areale naturale din țară. 


2.2. Cascada Beușnița
Ne mai plimbăm puțin prin Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, pentru că tot în această zonă de interes național pentru turism se află o altă cădere de apă spectaculoasă: Cascada Beușnița.

Aceasta este alcătuită dintr-o formațiune de cascade mici, ce duc la vale un debit impresionant, pentru a forma într-un final principala cădere de apă a cascadei Beușnița. Aceasta are o înălțime de aproximativ 5 metri, iar de-a lungul cursului său s-au depus în timp formațiuni de mușchi și licheni.

Pentru a te bucura și tu de acest spectacol al naturii, de la podul Bei mergi pe jos timp de aproximativ 2 ore până la cascadă, pe un drum forestier. Accesul este unul facil, cu diferențe de altitudine extrem de reduse, așa că îi poți lua fără probleme și pe cei mici în această aventură.


2.3. Cascada Moceriș
Localizată într-o zonă cunoscută și sub denumirea de “Tărâmul Zânelor”, în lumea mirifică a Banatului de Sud, cascada Moceris devine, parcă, mai frumoasă de la an la an. Drumeția până la cascadă este simplu de realizat, pentru toți cei din familie, de la mic la mare.

Din satul Moceris până la cascada nu sunt decât 4 kilometri, de-a lungul unui drum relaxant prin inima naturii. Aflată la poalele Munților Aninei, cascada Moceriș este dispusă pe trei trepte, fiecare având farmecul său aparte.

Dintre toate cele trei trepte ale cascadei Moceris, treapta mediană este și cea mai spectaculoasă. Aici, nuanța de verde a mușchilor crescuți în timp pe terasamentele de calcar, aflată în armonie cu debitul impresionant al apei cristaline, oferă un peisaj de vis. 

TOP 15 CELE MAI FRUMOASE CASCADE DIN ROMÂNIA PE CARE LE POȚI VEDEA ÎN DRUMEȚII

3. Cascade din Bihor

Lăsând în urmă spre sud cascadele din Caraș-Severin, ne îndreptăm acum spre căderile de apă spectaculoase de pe raza județului Bihor:

3.1. Cascada Boiului
Cascada Boiului este situată în Munții Pădurea Craiului, în apropierea satului Lorău, de pe drumul E60 Oradea – Cluj. Drumeția către această cădere de apă are loc pe drumul forestier ce șerpuiește de-a lungul firului văii Boiului, afluent al Crișului Repede.

Cascada Boiului este situată la capătul din amonte al văii Boiului, desfășurându-se pe două trepte. Căderea de apă măsoară o înălțime de aproximativ 7 metri. Odată ce a trecut de pragul superior, debitul de apă formează un mic iaz de o frumusețe aparte, din care pârâul coboară apoi spre cel de-al doilea prag.

Spre deosebire de alte căderi de apa pe care le-ai descoperit în acest top, cascada Boiului nu este la fel de spectaculoasă. Îi oferim, totuși, un loc binemeritat în clasamentul de astăzi, datorită traseului pitoresc de care poți avea parte, până să ajungi acolo unde este localizată.


3.2. Cascada Vadu Crișului
Înconjurată de un peisaj natural sălbatic, din inima Munților Pădurea Craiului, cascada Vadu Crișului se află în apropierea peșterii omonime, pe malul stâng al Crișului Repede. Apa ce iese din peșteră are o cădere de aproximativ nouă metri, până într-un bazin format în calcar.

Începând cu anul 1955, cascada și peștera Vadu Crișului, alături de întregul defileu spectaculos din care acestea fac parte, au fost declarate rezervație naturală.

Poteca ce duce la baza cascadei este destul de abruptă, așa că trebuie să te echipezi corespunzător pentru a-i admira frumusețea de la doar câțiva metri. La finalul articolului, aflăm împreună cum alegi echipamentul de drumeție potrivit, atunci când te afli pe traseele ce duc la cele mai frumoase cascade din România.  


3.3. Cascada Evantai
Această cădere de apă se află localizată la jumătatea distanței dintre intrarea în Cheile Galbenei și Izbucul Galbenei. Pentru a ajunge la cascada Evantai, din centrul stațiunii turistice Arieșeni trebuie să urmezi marcajul cu triunghi galben, pe drumul forestier ce urcă spre satul Cobleș.

Cascada Evantai este o cădere de apă spectaculoasă, de aproximativ șapte metri, pe Valea Galbenei. Poți explora și cursul subteran al acestei apei, pătrunzând în peștera situată în amonte de cascadă.

În apropiere de cascada Evantai există o mulțime de alte obiective turistice naturale, pe care trebuie să le vezi cu ochiul liber, în cazul în care te afli în această zonă a țării: Cheile Galbenei, Ghețarul Focul Viu, Cetățile Ponorului, Avenul Bortig sau Pietrele Galbenei. 

TOP 15 CELE MAI FRUMOASE CASCADE DIN ROMÂNIA PE CARE LE POȚI VEDEA ÎN DRUMEȚII

4. Cascade din Apuseni 

Topul cu cele mai frumoase cascade din România continuă acum cu unele pe care le poți descoperi în acest an în arealul Apusenilor:

4.1. Cascada Vârciorog
Situată la baza Vârfului Piatra Grăitoare, cascada Vârciorog are o cădere spectaculoasă de apă de aproximativ 15 metri. Poți ajunge la această cascadă plecând din centrul comunei Vanvucești, într-o drumeție la munte de aproximativ 5 kilometri.

Drumul până la cascada Vârciorog este simplu de parcurs, pe o pantă deloc abruptă, ce însoțește valea pârâului omonim printr-o pădure frumoasă de molid și brad. Pentru a ajunge apoi pe Vârful Piatra Grăitoare, va trebui să continui drumeția pe un traseu destul de abrupt.

Dacă vii spre cascada Vârciorog dinspre Arieșeni, înainte de această cădere spectaculoasă de apă se afla o haldă de steril, în dreptul unei mine de prospecțiuni. De la cascadă, poți urca până la gura minei, iar de acolo poți admira întreaga panoramă pe care o oferă acest mic popas la înălțime.

Perioada propice pentru a vizita cascada Vârciorog este primăvara, atunci când debitul pârâului Varciorog este mai mare decât în alte luni ale anului, ca urmare a topirii zăpezilor.


4.2. Cascada Pătrăhăițești
Cascada Pătrăhăițești poartă numele satului din apropiere. Este o cădere de apă ce măsoară aproximativ paisprezece metri, cascada desfășurându-se în două trepte. Pentru a ajunge în acest loc din Apuseni, trebuie să străbați la pas un traseu ușor accesibil.
Dacă pleci din centrul statiunii Arieșeni, mergi pentru aproximativ 1 kilometru pe drumul spre Vârtop, până când vei descoperi pe partea stângă un indicator pe care scrie “Cascada Pătrăhăițești – 5 kilometri”.
De aici, urmează marcajul cu punct roșu până în satul Pătrăhăițești, iar apoi, nu mai ai de străbătut decât o distanță de 1.5 kilometri până la cascadă. Îți recomandăm să vizitezi cascada în timpul verii, în intervalul de timp cuprins între iulie și septembrie, pentru a te bucura de farmecul oferit de peisajele acestor locuri.
Cascada Pătrăhăițești se află la poalele Vârfului Curcubăta Mică, spre care te poți îndrepta apoi, după ce ai explorat această cădere de apă spectaculoasa. Sus pe vârf, te așteaptă o panoramă superbă asupra Țării Moților.
4.3. Cascada Vălul Miresei
Cascada Vălul Miresei se află la aproximativ 5-6 kilometri de centrul satului Răchițele din județul Cluj. Este una dintre cele mai impresionante cascade din România, cu o cădere de apă de aproximativ 30 de metri și o expunere în două trepte.
Mulți turiști consideră că aceasta este de departe cea mai frumoasă cascadă din Munții Apuseni, de aceea, nu putea lipsi din clasamentul de astăzi. Pentru a ajunge la cascada Vălul Miresei, situată pe Valea Stanciului, din Răchițele trebuie să te îndrepți către Vlădeasa.
În timpul lunilor de iarnă, peretele stâncos ce coboară de-a lungul cascadei Vălul Miresei îngheață, devenind un teren propice pentru toți cei pasionați de alpinism.

TOP 15 CELE MAI FRUMOASE CASCADE DIN ROMÂNIA PE CARE LE POȚI VEDEA ÎN DRUMEȚII

5. Cascade în zona Brașov 

Am ajuns și în zona județului Brașov, un loc împânzit cu unele dintre cele mai frumoase cascade din România. Iată recomandările noastre pentru următoarea ta drumeție:

5.1. Cascada Valea Spumoasă
Cascada Valea Spumoasă (1.147 m) se află în Parcul Natural Bucegi, în apropierea stațiunii Bușteni. Comparativ cu alte cascade pe care le-am prezentat deja în topul nostru de astăzi, căderea de apă a acesteia este mică, însă merită o drumeție prin natură până la aceasta, pentru a o admira de la doar câțiva metri distanță.

Traseul până la cascada Valea Spumoasă durează aproximativ 30 de minute, fiind totodată și foarte simplu de făcut la pas. Din zona în care se ia telecabina spre Vf. Omu, mergi aproximativ 5 minute până la intrarea în pădure, acolo unde va trebui să urmezi marcajul cruce albastră, spre Valea Jepilor Mici.

După aproximativ 20 de minute de mers pe traseul cu acest marcaj, vei face dreapta pentru a continua drumeția ta din Bucegi de-a lungul pârâului Valea Spumoasă. Față de refugiul Salvamont Bușteni, cascada Valea Spumoasă se afla la aproximativ 1 minut de mers pe jos.


5.2. Cascada Vânturiș
Cascada Vânturis este o cădere impresionantă de apă din Munții Bucegi, mai ales primăvara, atunci când debitul Văii Dorului atinge cote maxime. În lunile de vară, poți avea surpriza ca această cascadă să dispară complet.

Din zona Piatra Arsă izvorăște pârâul Izvorul Dorului, ce curge lin la vale pe platoul Bucegilor, până la întâlnirea cu avenul Vânturiș. Căderea de apă Vânturiș include trei cascade mari și alte cascade mai mici, însă toate acestea sunt incluse sub aceeași denumire.

Traseul până la această cascadă este unul dificil, comparativ cu drumul perfect bătătorit pe care trebuie să îl străbați, pentru a ajunge la Valea Spumoasă. Te ajută să ai o pregătire fizică foarte bună și să fii echipat corespunzător, pentru că va trebui să te urci pe blocuri mari de calcar și să mergi pe pante abrupte.


5.3. Cascada Urlătoarea
Urlătoarea este una dintre cele mai vizitate cascade din cadrul Parcul Național Bucegi. Având o cadere de aproximativ 15 metri, este rezultatul confluenței văilor Comorilor și Urlătoarea Mică.

Cascada Urlătoarea este localizată pe versantul vestic al Munților Bucegi, iar pentru a ajunge la aceasta, traseul pe care trebuie să îl străbați pleacă de pe strada Telecabinei din Bușteni. Odată ce ai intrat în pădure, mai trebuie să mergi pe jos aproximativ 30-40 de minute până la cascadă. Traseul către Urlatoarea este marcat cu punct roșu. 

TOP 15 CELE MAI FRUMOASE CASCADE DIN ROMÂNIA PE CARE LE POȚI VEDEA ÎN DRUMEȚII

6. Echipament de drumeție pentru vizitarea cascadelor

Dacă vrei să te bucuri cu adevărat de traseele pe care le faci în acest an, având ca destinație finală cascadele despre care am vorbit mai sus, este important să ai la tine un echipament de drumetie, corespunzător, indiferent de vreme, indiferent de dificultatea traseului pe care pleci:

Bocanci pentru munte
Pentru a vizita cascadele din țară, te sfătuim să porți o pereche de bocanci pentru munte confortabili, impermeabili și rezistenți, ce pot susține foarte bine glezna.

Așa cum ai putut vedea mai sus, anumite trasee către cele mai frumoase cascade din România au un nivel de dificultate ridicat, așadar, este cel mai bine să alegi o pereche de bocanci pentru munte ce asigură o aderență optimă .


Îmbrăcăminte pentru drumeție și trekking
Hainele de drumeție trebuie să ofere confort în mișcare, siguranță și durabilitate, indiferent de traseul ales. Așadar, iată ce tip de îmbrăcăminte este recomandat să ai cu tine în excursia pe care o planifici:

În caz de vreme frumoasă, optează pentru pantaloni scurti sau trei sferturi, pe care să îi combini în același echipament de drumeție cu tricouri, bluze sau maiouri din materiale ușoare, ce permit pielii să respire, așa cum este bumbacul.

Pune în rucsac și o pereche de pantaloni pentru drumetie, perfecți pentru vremea urâtă ce te poate surprinde pe traseul spre cascadă. Asigură-te că oferă un confort termic sporit și că sunt prevăzuți cu elemente de prindere sigure, pentru o stabilitate pe picior cât mai bună.

Tot pentru momentele în care vremea frumoasă se schimbă brusc, îți recomandăm să mai ai la tine o jachetă impermeabilă, cu straturi de protecție pentru vânt și ploaie, dar și un polar sau un pulover, pentru modificări de temperatură extreme.


Alte produse ideale pentru drumețiile la cascade
Ia în rucsac o crema cu protecție solara, cu un factor de cel puțin 30 FPS, deoarece, la munte, razele UV sunt mult mai puternice decât ai putea crede.

Bețele de trekking nu trebuie sa lipsească din echipamentul pe care îl pregătești din timp pentru următoarea ieșire în natură. Acestea au rolul de a oferi stabilitate pe traseu și se pot regla cu ușurință, în funcție de dimensiunile utilizatorului.

Nu uita de ochelarii de soare, prevăzuți cu lentile din policarbonat ANTI-UV 100%, pentru a te bucura de toate peisajele frumoase de pe traseul spre cascadă, fără ca ochii să îți fie afectați de intensitatea razelor solare.

Ești pregătit de drum? Descoperă cele mai frumoase cascade din România alături de toți cei dragi, echipat corespunzător de traseu, indiferent de dificultatea acestuia. Comandă acum de pe decathlon.ro cele mai potrivite echipamente pentru ieșirile pe care le ai în plan, iar pentru alte informații la fel de interesante ca acelea pe care le-ai descoperit astăzi, ne revedem în categoria Sfaturi!