SPORTURI PENTRU COPII: IMPORTANȚA ACESTORA ȘI CARE ESTE UN TOP 5 AL PREFERINȚELOR MICUȚILOR

Sporturi pentru copii: importanța acestora și care este un top 5 al preferințelor micuților

Copiii, în special cei mici, au foarte multă energie, pe care și-o consumă făcând mișcare.

 De la simpla alergare până la a practica un sport anume, cum ar fi înotul sau tenisul, activitățile fizice constituie o adevărată joacă pentru prichindei.
Sportul îi ajută pe micuți nu doar în ceea ce privește sănătatea corpului, ci și a minții. Citește acest articol pentru a afla ce trebuie să știe părinții despre importanța activității fizice în viața micuților, care sunt cele mai iubite sporturi de către copii și cum să le alegi, plus alte variante de sporturi ce pot fi practicate pe tot parcursul anului.

1. Sportul în viața copiilor – ce trebuie să știe orice părinte

 Ca părinte, sigur ești interesat de bunăstarea micuțului tău, indiferent de vârsta acestuia. În afara celorlalte lucruri esențiale, activitatea fizică este ceva foarte importantă pentru dezvoltarea celor mici. De la sporturile de vară și cele de iarnă, la cele care pot fi practicate pe tot parcursul anului, toate acestea antrenează nu doar fizicul, ci și mintea.

Din punct de vedere fizic, practicarea unui sport ajută la antrenarea grupelor de mușchi, dezvoltarea anduranței, vitezei, creșterea imunității, prevenirea multor probleme de sănătate, adoptarea unei posturi corecte a corpului, menținerea unui stil de viață împotriva sedentarismului și scăderea riscului de obezitate.

Din punct de vedere psihic, prin practicarea unui sport se dezvoltă concentrarea, coordonarea, gândirea strategică, spiritul competitiv nu doar față de ceilalți, dar și față de sine, dorința de perfecționare, spiritul de echipă, creșterea bunei dispoziții în timpul antrenamentelor (prin eliberarea endorfinei), relaxare și motivare.

Copilul va putea să relaționeze mult mai ușor cu ceilalți, va învăța ce înseamnă lucrul în echipă, faptul că este important să te dedici, dar se va și distra copios între timp. Cum cei mici debordează de energie, practicarea unui sport este o soluție perfectă pentru a o folosi într-un mod pozitiv, benefic.

În plus, mișcarea îi poate ajuta și la învățare, deoarece îi relaxează și îi face să se concentreze pe studiu.

Ca părinte, nu doar că îi poți încuraja să facă mișcare, însă îi poți arăta micuțului tău diferite tipuri de sporturi din care acesta poate alege, astfel încât să se bucure de fiecare antrenament în parte. Sportul este văzut de cei mici ca o joacă, astfel încât pot fi atrași foarte mult de fotbal, de exemplu, pentru că le place să alerge și să lovească mingea.

Fiecare copil este special și poate avea preferințe diferite față de ceilalți. Lasă-l să exploreze pentru a-și da seama exact ce sport vrea să practice. Poți chiar să mergi cu el la diferite cluburi sportive pentru cei mici, unde să vadă cum se distrează copios prichindeii la tenis, înot sau alte activități fizice perfecte pentru ei.

SPORTURI PENTRU COPII: IMPORTANȚA ACESTORA ȘI CARE ESTE UN TOP 5 AL PREFERINȚELOR MICUȚILOR

2. Top 5 cele mai iubite sporturi individuale pentru copii – cum să le alegi și ce echipament necesită fiecare

Există multe sporturi pentru copii ce sunt văzute de cei mici ca adevărate distracții, jocuri și provocări pe care doresc să le încerce. Este posibil să nu știi ce sporturi să îi arăți mai întâi micuțului tău. Pentru a face acest lucru mai ușor, poți consulta un top al preferințelor prichindeilor, care cuprinde sporturi individuale, ce pot fi practicate atât de către copiii mai timizi, cât și de către cei mai extrovertiți.

Karate
Fiind unul dintre cele mai dinamice sporturi pentru copii, practicarea de karate îi ajută pe micuți să fie disciplinați, să se concentreze și își coordoneze foarte bine mișcările, să aibă o postură corectă, lucrând musculatura, îndeosebi cea a membrelor superioare și inferioare. Este o activitate care se practică cluburi specializate, ce îi învață pe copii cum să se apere, cum să aibă reflexe rapide, iar flexibilitatea le este îmbunătățită. Se consideră că, încă de la vârsta de 3-5 ani, micuții sunt deja pregătiți pentru a putea participa la astfel de lecții. Nu este exclus ca aceștia să înceapă și mai târziu, de la 13, 14, 15 ani sau chiar mai mari, deoarece această activitate este benefică oricând și pentru oricine.
Acest sport poate fi atractiv pentru cei mici și prin prisma a ceea ce văd în desenele animate. De exemplu, dacă au văzut un personaj practicând karate și află că pot face asta chiar ei, în viața reală, vor dori să încerce și ei mișcările specifice acestui sport. Acest lucru poate fi o motivație pentru ei ca să se simți bine și cât mai încântați când învață ceva nou la sala de antrenament.
Vestita centură neagră rămâne un țel pentru mulți prichindei, care se bucură de fiecare dată când își depășesc limitele și sunt mai aproape de ea.
Pentru a practica acest sport, este nevoie de un kimono și centură pentru karate, precum și de protecții pentru mâini și picioare. Acestea sunt perfecte pentru ca cei mici să se poată mișca în voie, pentru a se simți confortabil, iar mitenele și încălțările speciale protejează împotriva accidentărilor.

Dansul
Dansul este o activitate sportivă și artistică care le oferă copiilor noi modalități de a se exprima. Printre beneficiile pe care dansul le are asupra copiilor se numără îmbunătățirea coordonării și a concentrării acestora. Învățarea și realizarea unei coregrafii necesită adaptare și luarea rapidă a deciziilor, ceea ce va stimula memoria.
Alte beneficii esențiale pentru sănătatea micuților ar fi ar fi creșterea flexibilității și a echilibrului, ambele contribuind la limitarea riscului de accidentare și la creșterea rezistenței celui mic.
În funcție de tipul de dans pe care cel mic alege să-l practice, ținuta va fi diferită, dar dar indiferent de alegere, va avea nevoie de de top, colanți și încălțăminte.

Tenis
Tenisul este un sport popular și foarte distractiv pentru cei mici. Copiii pot începe antrenamentele chiar de la 4-5 ani, însă pot fi înscriși și la vârsta de 9-10, la 15-16 ani sau la o vârstă mai mare.
Plăcerea micuților de a alerga pe teren și de a lovi mingea de tenis cu racheta este suficientă pentru a-i face să fie fani ai acestui sport. Este nevoie de un adversar pentru a practica acest sport, scopul fiind marcarea a cât mai multor puncte în jumătatea terenului a adversarului, lucru care va ajuta ca micuțul să se concentreze pe acest scop, încercând să fie din ce în ce mai bun.
Există atât terenuri de tenis exterioare, cât și interioare, astfel încât această activitate poate fi practicată oricând.
Concentrarea, anduranța, viteza și coordonarea mâinii cu paleta sunt lucruri care vor fi îmbunătățite pe parcursul antrenamentelor, lucruri ce îl vor face pe prichindel să devină din ce în ce mai bun, dar și să se distreze cât mai mult, văzând că reușește să își depășească limitele.
Pentru a practica acest sport, în afară de rachetă și minge, echipamentul este format și din îmbrăcăminte, manșete, șapcă, bentiță și încălțăminte pentru tenis, care sunt foarte importante pentru confortul și mobilitatea celui mic.

Înotul
Printre cele mai recomandate sporturi pentru copii, mai ales pentru cei cu vârste cuprinse între 3-4 ani, dar și pentru cei mari, este înotul, deoarece este foarte distractiv, mai ales că este ușor de învățat.
Cel mai bun moment în care micuțul tău poate învăța să practice acest sport este încă din primii ani de viață.
Acest sport poate fi practicat atât la piscine, cât și la mare (la adâncimi cât mai mici), atunci când copilul cunoaște deja bazele acestui sport, însă micuțul trebuie  supravegheat în permanență de către un adult.
Printre beneficiile acestui sport se numără creșterea rezistenței fizice, direct proporțională cu timpul și dificultatea antrenamentului, îmbunătățirea sănătății inimii și a plămânilor, lucrarea tuturor grupelor musculare, relaxarea, creșterea încrederii în sine și corectarea posturii În plus, jucăriile pentru apă (cum sunt mingile sau saltele gonflabile) adaugă și mai mult amuzament pentru micuți și pot fi folosite în această activitate.
Echipamentul necesar practicării acestui sport este alcatuit din costum de înot pentru bebeluși, băieți sau fete, ochelari, căști, dar și alte produse pentru inițiere în înot, cum ar fi colaci și aripioare, precum și veste, centuri și plăci.

Escaladă
Probabil că nimic nu este mai amuzant pentru cei mici decât să se cațere oriunde se poate.
Pentru a putea face acest lucru în siguranță și pentru ca prichindelul să se distreze, o idee foarte bună este să practice escalada în săli speciale, unde podeaua este moale, din burete, iar micuții încearcă să ajungă cât mai sus pe peretele, punând mâinile și picioarele pe toate prizele de cățărat.
Escalada poate fi practicată de copiii de doar câțiva ani, până la cei mari. Important este ca aceștia să își poată coordona mișcările sau să învețe destul de rapid să facă acest lucru.
Pe lângă amuzamentul resimțit de prichindei, aceștia își vor dezvolta musculatura, coordonarea și anduranța în încercarea de a ajunge cât mai sus pe peretele de escaladă.
Echipamentul pentru interior este format din încălțări, îmbrăcăminte, ham, dispozitive de siguranță și cască.

SPORTURI PENTRU COPII: IMPORTANȚA ACESTORA ȘI CARE ESTE UN TOP 5 AL PREFERINȚELOR MICUȚILOR

3. Sporturi care pot fi practicate de copii pe tot parcursul anului

Unele sporturi pot fi practicate doar afară, altele doar înăuntru sau chiar în ambele moduri. Pentru a te asigura că micuțul tău poate face mișcare oricând, pe tot parcursul anului, poți să te orientezi asupra unui sport ce poate fi practicat indiferent de condițiile meteo, în săli speciale.

Iată care sunt acestea:

- Dans
- Înot
- Karate
- Fotbal
- Baschet
- Tenis de masă
- Echitație
- Escaladă
- Handbal
- Volei
- Scrimă
Indiferent de alegere, fie că este un sport individual, fie de echipă, este important ca activitatea fizică să fie efectuată constant, astfel încât să ajute la o dezvoltare armonioasă a copilului, atât fizică, cât și psihică. Nu uita că și pauzele sunt importante, așa că îi poți lăsa copilului câteva zile de pauza între cele de antrenament.

În concluzie, încearcă să vorbești cu copilul tău și să îi arăți cât de distractivă și benefică este mișcarea. Alegeți împreună sportul pe care îl va practica, astfel încât să îi facă plăcere să îl practice și nu uita să ții cont și de recomandările de vârstă de mai sus.

SPORTURI PENTRU COPII: IMPORTANȚA ACESTORA ȘI CARE ESTE UN TOP 5 AL PREFERINȚELOR MICUȚILOR