Snowboard în România – echipament necesar, top pârtii de snowboard

Snowboardul este un sport de iarnă din ce în ce mai iubit de români. Poți să îl practici fie extrem, dacă ești avansat, fie într-un mod relaxant, dacă ești începător. Indiferent de nivelul la care te afli, această activitate fizică îți va aduce beneficii: creează bună dispoziție, consolidează capacitățile de concentrare, coordonare și echilibru, oferă un antrenament cardio pe măsură și o doză însemnată de adrenalină. Există multe locuri în care poți practica snowboardul în România. Află din acest articol care sunt acestea.

De ce echipament ai nevoie pentru snowboarding 

  • Placa de snowboard – cel mai important aspect în ceea ce privește placa este lungimea ei. În principiu, se alege în funcție de înălțimea ta. Pentru începători sunt recomandate plăcile a căror lungime se încadrează undeva între umeri și bărbie. Astfel, placa nu trebuie să depășească înălțimea ta (dacă ești începător).
  • Legaturile de snowboard reprezintă elementul esențial al echipamentului care unește placa de boots. Există mai multe tipuri de legături dintre care poți alege. Află mai multe detalii în articolul de aici: Mărimea legăturilor de snowboard: ce lucruri importante trebuie să știi 
  • Boots de snowboard sunt un fel de perechi de încălțări speciale. La achiziționarea lor, trebuie să ții cont, în primul rând, de gradul de confort pe care ți-l oferă, apoi de calitate, impermeabilitate, flex și de sistemul de închidere.
  • Echipamentul de protectie – casca de snowboard este prima recomandare pentru a fi în siguranță pe pârtie. De asemenea, nu uita să protejezi membrele (coate, genunchi și încheietura mâinii), dar și spatele, coloana vertebrală, mai ales dacă practici sportul la nivel avansat.
  • Ochelarii de snowboard – trebuie să fie construiți astfel încât să nu se aburească și să aibă lentile cu protecție UV.
  • Hainele potrivite pentru snowboard – impermeabilitatea, respirabilitatea, elasticitatea, ajustabilitatea sunt câteva dintre calitățile pe care trebuie să le urmărești atunci când alegi hainele pentru snowboard. Un echipament bun trebuie să păstreze căldura corpului și să evapore foarte repede umezeala. 

Cele mai populare stațiuni turistice cu pârtii de snowboard 

Indiferent că ești începător sau că te afli deja la un nivel avansat, ai la dispoziție mai multe opțiuni avantajoase unde poți să te dai cu placa. 

  • Poiana Brașov – situată la o altitudine de 1020 metri, această stațiune turistică pune la dispoziție șapte pârtii moderne, trei dintre acestea fiind destinate începătorilor; 
  • Sinaia – situată pe Valea Prahovei, stațiunea Sinaia pune la dispoziție numeroase pârtii împărțite în trei categorii, în funcție de gradul de dificultate. Există patru pârtii ușoare (Pârtia Gondola, 150 metri, Pârtia Lăptici 1 – de la Cota 2000 la Cabana Soarelui, lungime 1900 metri; Pârtia Valea Soarelui 2 – de la Cota 2000 la Cabana Valea Soarelui, lungime 1200 metri, Pârtia Începători, lungime 200 metri), opt pârtii medii și trei pârtii dificile;
  • Azuga – situată tot pe Valea Prahovei, stațiunea oferă șapte pârtii de schi, cu o lungime totală de șapte kilometri, și șapte instalații de cablu, cu o lungime totală de patru kilometri;
  • Predeal – orașul situat la cea mai mare altitudine (1110 m) din România oferă opt pârtii de schi și snowboard, dintre care două sunt pentru începători, iar trei, de nivel mediu. Cele mai lungi pârtii de aici au 2250 m și 2100 m; 
  • Transalpina Ski Resort, situat în perimetrul Voineasa – Vidra – Transalpina – domeniul oferă șapte pârtii de schi și snowboard, dintre care 6 de nivel ușor și una de nivel mediu. 
  • Păltiniș – este o stațiune aflată la 30 km de Sibiu, în care sunt amenajate cinci pârtii pentru schi și snowboard;
  • Rânca – este o stațiune situată pe Transalpina, în județul Gorj, la peste 1600 m altitudine și oferă pasionaților de snowboard și schi cinci pârtii, cea mai lungă având 860 m;
  • Straja – este o stațiune situată în județul Hunedoara, unde sunt amenajate 12 pârtii (patru dintre ele sunt de nivel ușor, șase de nivel mediu și două de nivel dificil). Aici vei găsi una dintre cele mai lungi pârtii de schi și snowboard din România. 

De regulă, aceste stațiuni și pârtii sunt destul de aglomerate. Dacă acest aspect nu îți strică distracția, ci are exact efectul opus, atunci te poți îndrepta cu încredere spre ele. Aceste locații strâng anual mii de turiști gata să încerce noi experiențe pe pârtie, așa că te poți număra printre aceștia, dacă alegi să mergi în oricare dintre destinațiile menționate.

Pârtii mai puțin aglomerate, pentru o experiență relaxantă de snowboard în România

În cazul în care ești o persoană care fuge de numărul mare de oameni care dau iama pe zăpadă, poți alege câteva destinații mai puțin cunoscute. Asta nu înseamnă că nu sunt potrivite pentru a te da cu placa pe munte, ci doar nu însumează același număr de turiști anual. Câteva recomandări sunt stațiunile din:

  • Domeniul schiabil Parâng – este localizat la 16 km distanță de orașul Petroșani și oferă nouă pârtii de snowboard și schi; 
  • Cavnic – este o stațiune din Maramureș, situată la 30 km de Baia Mare, unde pasionații de snowboard pot găsi șapte pârtii amenajate (trei ușoare, două medii și două dificile); 
  • Borșa – este o stațiune situată în Munții Rodnei, care oferă pârtii de schi cu diferite grade de dificultate și trambuline de schi naturale;
  • Domeniul schiabil Șureanu – este situat în mijlocul României, atât în județul Alba, cât și în județul Hunedoara. Aici, pasionații de snowboard pot testa cele zece pârtii amenajate, cea mai lungă având 2060 m;
  • Semenic – în Munții Semenic, au fost amenajate opt pârtii, dintre care patru sunt pentru începători, trei medii și una pentru nivelul avansat; 
  • Vatra Dornei – stațiunea este pregătită pentru amatorii de sporturi de iarnă cu 4 pârtii de schi: Pârtia Dealul Negru, Pârtia Veverița, Pârtia Parc 1 și Pârtia Parc;
  • Pârtia de schi Cozla din Piatra Neamț s-a redeschis în 2019, are o lungime de 965 m, cu o înclinație de 27% și este considerată de dificultate medie. 

Lista completă a echipamentului, dar și recomandările de locuri superbe unde poți încerca snowboardul sunt elementele care îți vor face experiența plăcută. Tot ce rămâne de făcut este să planifici detaliile!

Cât de mult ți-a plăcut articolul nostru?

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, medie: 5,00 din 5)
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Articole recomandate

EXERCITII CARDIO ⋆ PENTRU ACASA
By Decathlon  /  Ultima actualizare: Nov 5, 2020
EXERCITII ABDOMEN ⋆ ANTRENAMENTE PENTRU ACASA
By Decathlon  /  Ultima actualizare: May 6, 2020
PILATES – DESCOPERIȚI BENEFICIILE ACESTUI SPORT
By Decathlon  /  Ultima actualizare: Mar 10, 2020