Scuba diving pentru începători: Ghid complet

Scuba diving pentru începători: ghid complet

Dacă și tu ești dornic de experiențe de vară memorabile, numai bune de povestit celor de acasă, o sesiune de scuba diving poate fi exact ceea ce cauți pentru următoarea ta vacanță.

Avem astăzi pregatit pentru tine un ghid complet cu informații, sfaturi și recomandări inspirate de echipament pentru scuba diving, toate puse cap la cap într-un articol captivant.  

Vezi mai jos tot ce trebuie să știi despre scuba diving și alege să depășești astfel limitele unei zile obișnuite de plajă, într-un spațiu imposibil de reprodus pe mal.

Scuba diving pentru începători: Ghid complet

1. Ce este și ce presupune scuba diving?

Vom începe cu o informație de genul “Știai că?…”: SCUBA este, de fapt, un acronim.

Chiar dacă ai tratat mereu acest cuvânt așa cum este acesta auzit, SCUBA provine din simplificarea extremă a expresiei Self-Contained Underwater Breathing Apparatus, descriind modul prin care se realizează o astfel de scufundare subacvatică.

Așadar, scuba diving reprezintă o modalitate de înot la adâncime, în cadrul căreia  scufundătorul utilizează un aparat autonom de scufundare.

Astfel, cei care practică această variantă de diving au la îndemână propria sursă de aer, pentru a putea respira sub apă pe întreaga perioadă a sesiunii, în limita volumului de aer din recipientul respectiv.

Este minunat să practici această activitate, mai ales dacă ești pasionat de fauna și flora  submarine. În timpul unei coborâri (chiar și la mică adâncime), acolo unde apele limpezi permit acest lucru, vei putea observa înotând în jurul tău: pești colorați, țestoase, pisici de mare și alte viețuitoare marine, aflate în mediul lor natural.

Decorul în care faci scuba diving poate fi unul cât se poate de spectaculos, în funcție de locația pe care o alegi pentru o astfel de activitate. Poți înota printre recifuri de corali și epave ale unor corăbii scufundate, în structura cărora lumea marină a prins viață în timp.   

2. Cât de sigur este să practici scuba diving?

La fel ca în cazul oricărui alt sport de aventură, scuba diving-ul implică o doză de risc, pe care scufundătorii și-o asumă ori de câte ori reiau această activitate.

Anatomia organismului uman nu ne permite să respirăm autonom sub apă, iar acest lucru înseamnă că de fiecare dată când coborâm, devenim dependenți de echipamentul pentru scuba diving, experiența proprie, precum și de îndrumarea unui instructor avizat.

Însă acest aspect nu trebuie să te descurajeze, ci doar are rolul de a sublinia importanța respectării regulilor de scuba diving, pentru siguranța ta și a celor alături de care cobori sub apă, la diferite adâncimi.

Din punct de vedere statistic, scufundările sunt mai sigure decât condusul, skydiving-ul sau chiar participarea la un maraton. În cazul celor care doresc să practice scuba diving recreațional, coborârea nu se face la adâncimi mai mari de 12-15 metri, și în permanență, alături de aceștia, există unul sau mai mulți instructori cu certificare specifică.

La asemenea adâncimi mici, nivelul de presiune este unul redus și se poate ajunge rapid la suprafața apei. În astfel de condiții, asociate scufundărilor de agrement, riscurile de producere a unor evenimente nedorite sunt foarte mici, având de cele mai multe ori legătură cu nerespectarea recomandărilor personalului avizat. 

Indiferent de nivelul de pregătire pe care îl are un diver, echipamentul pentru scuba diving este nelipsit de la fiecare coborâre. Iată ce conține acesta:

3.1 Masca de scuba diving
Alege de la noi o masca de scuba diving ideală pentru scufundări autonome. Citește cu atenție informațiile din pagina produsului selectat, pentru a pune în coșul de cumpărături un produs prevăzut cu garnitură nazală opacă și lentile tip oglindă, ce îmbunătățesc vizibilitatea în ape tulburi.

De asemenea, îți recomandăm să achiziționezi un model de mască pentru scuba diving cu lentile realizate dintr-un material rezistent la zgârieturi și care permit un câmp vizual cât mai larg, pentru a te putea bucura pe deplin de aventura subacvatică.

3.2. Labe de scuba diving
Cele mai bune labe pentru scuba diving sunt confortabile și sigure, garantând o stabilitate foarte bună pe picior, în timpul mișcărilor de sub apă. Permit un nivel optim de propulsare, atunci când împingi apa pentru a te deplasa pe verticală sau orizontală.

La Decathlon găsești fie labe de scuba diving complet închise (labe de înot cu botoș), fie deschise, simplu de reglat pe dimensiunea piciorului. Îți recomandăm să cauți produse ce asigură o flotabilitate pozitivă, adică pot pluti ușor. Pentru a face o alegere inspirată, citește cu atenție informațiile din pagina fiecărui produs din categoria respectivă.

3.3. Combinezon de scuba diving
Dacă alegi să mergi la scufundări cu propriul tău combinezon pentru scuba diving, îți recomandăm să optezi pentru un produs ce poate oferi izolare termică și confort, mai ales în cazul practicării acestui sport în ape cu temperaturi scăzute.

De asemenea, în timpul scufundărilor, izolarea termică mai poate fi asigurată și prin integrarea în echipamentul de scuba diving a următoarelor produse din oferta noastră pentru practicarea acestui sport: top pentru scuba diving, manusi si cagule pentru scuba diving.

Asigură-te că achiziționezi un combinezon pentru scufundări ce asigură protecție termică în conformitate cu normele în vigoare (NF EN 14225-1 :2017). Pentru acest lucru, este indicat să citești cu atenție informațiile din pagina produsului de care ești interesat.

3.4. Accesorii pentru echipamentul de scuba diving
Alte accesorii ce pot face parte din echipamentul pe care îl pregătești pentru scuba diving, ce oferă o orientare mult mai bună în spațiu, confort deplin, dar și o vizibilitate excelentă, atunci când te afli într-o zonă în care fauna și flora sunt pur și simplu uimitoare:

Lanterne pentru scuba diving: alege o lanternă cu becuri LED și un număr cât mai mare de lumeni, ce poate dispune de o autonomie cât mai bună, pentru a putea avea  vizibilitate pe întreaga durată a experienței tale subacvatice.

Ceasuri pentru scufundari: astfel de dispozitive sunt prevăzute cu limitator de adâncime și calculator pentru măsurarea parametrilor. Dispun de afișaje simplu de vizualizat, chiar și în cele mai tulburi ape. Alege un produs cu ecran din sticlă minerală, material foarte rezistent la zgârieturi.

În cazul în care te înscrii în vacanță la un curs de scuba diving, nu îți face griji în privința echipamentului. Vei primi la fața locului toate elementele din componența acestuia, astfel încât să te bucuri de o experiență așa cum toate ar trebui să fie.

Dar dacă ești un scufundător cu un anumit număr de dive-uri la activ, ce poate coborî fără probleme la adâncime fără un instructor certificat, reține că avem în oferta noastră actualizată cele mai importante elemente din echipamentul de scuba diving. Descoperă ultimele produse adăugate în stoc și profită de cele mai avantajoase prețuri.

Scuba diving pentru începători: Ghid complet

4. Prima experiență de scuba diving: la ce să te aștepți?

Dacă alegi să iei un curs de scuba diving, instructajul respectiv este, de cele mai multe ori, împărțit în 3 etape: (1) etapa de pregătire teoretică; (2) exercițiile realizate în apă alături de instructor, înainte de scufundare; (3) dive-ul propriu-zis.

Partea de teorie durează aproximativ 60-120 de minute; 

Exercițiile la apă mică durează aproximativ 60 de minute; 

Dive-ul propriu-zis durează aproximativ 20-40 de minute.  

În funcție de distanța parcursă în barcă, de la mal spre zona de scuba diving, perioada de timp poate varia. 

Scuba diving pentru începători: Ghid complet

5. Sfaturi de urmat atunci când faci scuba diving

Iată o serie de sfaturi de care este bine să ții cont, atunci când te înscrii pentru un curs de scuba diving:

Îți recomandăm să ai programată în programul zilei respective de vacanță doar această activitate. Chiar dacă un astfel de curs are, de obicei, loc în prima parte a zilei, până în prânz, un astfel de efort poate fi unul cât se poate de solicitant necesitând apoi suficient timp de repaus. 

Chiar dacă la zona de noțiuni teoretice, instructorii vor explica tot ce trebuie să știi despre scuba diving, nu ezita să pui întrebări, ori de câte ori simți nevoia. Este important să realizezi prima ta scufundare cu lecțiile învățate foarte bine, de la pașii necesari coborârii, până la semnele de bază din scuba. 

Alege un curs certificat, cu instructori care se bucură de review-uri foarte bune pe net. Ca în cazul oricărei alte activități sportive pe care o practici pentru prima dată, expertiza celor care te învață aduce un nivel ridicat de plusvaloare întregii experiențe. 

6. Snorkeling și scuba diving: ce diferențe există între acestea?

Pentru că reprezintă activități diferite, principalele deosebiri dintre scuba diving și snorkeling au legătură cu:

6.1. Potențialul de explorare
Spre deosebire de un practicant de snorkeling, ce înoată în ape de adâncime mică și explorează lumea submarină în timp ce își ține respirația, sau cu ajutorul unei măști de snorkeling, practicantul de scuba coboară la adâncimi mai mult mai mari, datorită autonomiei pe care i-o garantează sursa proprie de aer.

Astfel, dacă în cazul unui snorkeler, acesta nu poate explora decât arealul de la apă mică – corali, pești, broaște țestoase – un diver va descoperi și alte lucruri mult mai interesante, aflate la o adâncime mult mai mare: epave, caverne subacvatice, specii ce obișnuiesc să trăiască mult mai jos samd.

6.2. Specificul instructajului
În timp ce principala abilitate utilă în snorkeling este înotul, în cazul scuba diving-ului, activitatea este descrisă de un proces mult mai complex. Chiar dacă nu ai mai practicat niciodată snorkeling, deprinzi în doar câteva minute modul de utilizare al produselor dedicate acestui tip de activitate: măști, tuburi, seturi snorkeling samd.

În cazul celor care aleg să învețe scuba diving, aceștia trebuie să înțeleagă mai întâi cum se utilizează corect echipamentul pe care îl utilizează, care sunt semnele manuale specifice acestui tip de scufundare, ce presupun tehnicile de plutire și care sunt măsurile de prim ajutor.

6.3. Echipamentul utilizat
Ambele tipuri de activitate implică utilizarea unei perechi de labe pentru scafandru, a unei perechi de ochelari subacvatici și, de ce nu, a unui combinezon pentru păstrarea temperaturii corporale la un nivel optim.

Diferențele de echipare au, bineînțeles, legătură cu adâncimea la care se practică cele două activități subacvatice, precum și cu durata petrecută sub apă. În cazul snorkelingului, nu este necesar să ai la îndemână nici butelie cu aer comprimat, nici accesorii sau alte produse de scuba diving precum manometrele, vestele stabilizatoare sau detentoarele de scuba diving.

Scuba diving pentru începători: Ghid complet

7. Întrebări frecvente despre scuba diving

7.1. Cine poate face scuba diving?
Orice persoană cu vârsta cuprinsă între 10 și 80 de ani poate participa la cursurile de scuba diving. Excepție fac doar cei cu un istoric medical incompatibil cu practicarea acestui sport subacvatic: hipertensiune, astm indus de frig sau efort, diabet.

Așadar, scuba diving-ul poate fi practicat de toată lumea, atât timp cât practicanții respectă indicațiile instructorilor și demonstrează abilități fizice optime pentru acest tip de scufundare. Este ideal să fii odihnit, atunci când mergi la scuba, ținând totodată cont de faptul că echipamentul are o anumită greutate și poate fi incomod pentru tine.

Trebuie să mai ții cont și de presiunea resimțită la nivelul urechilor, ee devine din ce în ce mai puternică, pe măsură ce tu cobori. Dacă ești o persoană cu anumite probleme de sănătate, asociate structurii interne a urechii, sau care a suferit de curând o intervenție chirurgicală în această zonă a capului, îți recomandăm să ceri sfatul medicului specialist, în privința practicării acestui sport.

Subiectul presiunii este atins și în timpul sesiunii de instructaj, existând tehnici pentru abordarea corectă a acestui aspect, printr-o coborare treptată sau revenirea la suprafață oricând se dorește acest lucru, dacă scufundătorii nu se simt confortabil cu senzația resimțită.  

7.2. Care sunt cele mai frumoase locații pentru scuba diving?
Dacă ești un diver începător, sau în curs de obținere a certificării, poți începe în zone descrise de un nivel al dificultății redus, precum zonele de scuba diving din Grecia. Vara, vizibilitatea în apele Greciei, ideale pentru scuba, atinge valoarea de 30 de metri, nu sunt curenți, iar temperaturile medii din apă sunt de 27°C (evident, în zona de suprafață).

Dacă ai deja experiență în scuba diving, îți propunem 4 zone preferate pentru acest tip de scufundare, datorită bogăției descoperite sub apă:

Mexic și Caraibe: Belize (a doua cea mai mare barieră de corali din lume și cea mai mare groapă marină în care diverii se pot scufunda), Cuba, Republica Dominicană, Bahamas, Insulele Cayman, Jamaica.
Australia: Marea Barieră de Corali și bogățiile pe care aceasta le oferă celor care vin în această zonă a lumii pentru scuba.
Asia de Sud-Est: Indonezia (în special, sudul insulei Bali), Filipine, Malaysia.
Zona Mării Roșii: Egipt (în apropiere de stațiunea Sharm El Sheikh – Ras Mohamed Nature Reserve).

7.3. Trebuie să știu să înot înainte de a face scuba diving?
Este indicat să știi să înoți, pentru a te bucura din plin de experiența pe care o poate oferi scuba diving-ul. Vezi sfaturile Decathlon privind principalele stiluri de inot pentru incepatori si avansati.

Recomandarea noastra este să testezi mai întâi experiența oferită de snorkeling, pentru a te putea obișnui treptat senzația asociată prezenței tale sub apă, pentru perioade medii și mari de timp.

7.4. Pot să fac scuba diving fără instructor?
Dacă este pentru prima dată când practici această activitate, sau în cazul în care ești un diver fără o acreditare specifică, îți recomandăm să eviți scufundarea fără asistența unui instructor. De asemenea, este vitală prezența unui instructor pentru cel mult doi oameni din grupul de participanți la acest tip de scufundare, motivele fiind simplu de înțeles.

7.5. Am nevoie de certificare pentru a face scuba diving?
Pentru scufundătorii amatori, nu este nevoie de certificare pentru scuba diving. Dacă, însă, ai de gând să practici acest tip de sport fără instructor și, mai important decât atât, în zone cu un nivel ridicat de dificultate, poți opta pentru o certificare recunoscută la nivel mondial.

PADI (Professional Association of Diving Instructors) sunt cele mai cunoscute acreditări din acest domeniu de activitate. Certificatul PADI se obține în urma absolvirii unui curs de specialitate, cu durata de minim 4 zile, în timpul căruia ești supus mai multor teste.

Atestarea PADI acoperă o scară variată a nivelurilor de expertiză. Cele mai avansate niveluri îți permit atât autonomia față de un instructor acreditat, cât și permisiunea de a te scufunda la cele mai mari adâncimi permise pentru acest sport. Ex: Blue Hole – 40 de metri adâncime.  

Iată care sunt cele mai importante sfaturi dedicate celor care vor să testeze acest tip de experiență. Noi susținem pasiunea ta pentru scuba diving, oferindu-ți soluții de echipament adecvate, astfel încât să te bucuri de confort, siguranță și libertate în mișcare, ori de câte ori realizezi scufundări.