Recomandări pentru un bivuac de toamnă reușit

Impermeabilitatea este esențială. 2. Montează rapid cortul în orice condiții. 3. Asigură-ți confortul termic în sacul de dormit, indiferent de temperatura de afară.

Profită de ultimele zile însorite din octombrie pentru un bivuac de toamnă reușit! Deoarece vremea este imprevizibilă și se poate schimba rapid, organizarea și adăpostul corect sunt vitale. Află cum să te pregătești pentru a transforma schimbările de temperatură într-o aventură confortabilă.

Ce nu trebuie să-ți lipsească din echipament, în timpul unei drumeții de toamnă?

Iarna se apropie… însă asta nu înseamnă că trebuie să pui deoparte bocancii de drumeție! Natura are încă multe de oferit, iar drumețiile de toamnă pot deveni experiențe de neuitat, cu condiția să urmezi câteva recomandări ce îți vor asigura confortul.

1. Cuvântul de ordine: impermeabilitate

După aglomerația specifică verii, dar înainte de prima ninsoare, toamna este anotimpul perfect pentru iubitorii de drumeții. Însă, trebuie să rămâi prudent, chiar dacă vremea pare blândă, poate întotdeauna să te surprindă cu schimbări bruște.

Dacă jacheta impermeabilă, cu cusături etanșe, nu trebuie să-ți lipsească, nu neglija protecția rucsacului: folosește o husă impermeabilă!

Nu uita nici de bocancii înalți și impermeabili de drumeție, la care poți adăuga și parazăpezi. Acestea protejează suplimentar de pătrunderea apei în bocanci, prin partea de sus, mai ales în cazul unei ploi puternice.

2. Este important să reușești să montezi cortul, indiferent de condiții

Instalarea corectă a bivuacului garantează reușita drumeției tale!

Ia în considerare următoarele aspecte: în pădure sau într-un luminiș, masele de aer sunt mai calde. Așadar, vor forma un mediu mai plăcut pentru a petrece noaptea.

Dacă, pe timpul zilei, vremea a fost însorită și se anunță vreme bună în continuare, instalează-ți bivuacul cu orientare spre est. Astfel, dimineața, soarele îți va da deșteptarea și te vei bucura și de căldură direct de la sursă.

Prognoza meteo este incertă? Sapă un mic șanț, de câțiva centimetri, în jurul cortului, pentru a evita pătrunderea apei în interior.

În această perioadă, și vântul poate sufla destul de puternic. Pentru mai multă protecție, instalează-ți cortul la adăpostul unei creste sau într-o șa.

3. Confort termic în sacul de dormit, în ciuda temperaturii exterioare

Deși temperaturile din timpul zilei pot părea similare cu cele din timpul verii, seara, frigul se lasă rapid. Este important să ții cont de acest aspect, pentru a avea în rucsac echipamentul adecvat, astfel încât să nu suferi din cauza temperaturilor scăzute.

Alege un sac de dormit a cărui temperatură de confort este de cel puțin 0°C.

Umplutura de puf a sacului de dormit asigură confort termic, însă izoprenul are, și el, rolul lui, așa că nu uita de el! Poți alege și o saltea autogonflabilă, ce va avea același rol, de a te proteja de răcoarea solului. De luat în considerare că unele modele de saci de dormit au izopren integrat, pentru a ocupa mai puțin spațiu în rucsac.