ORA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT – PRILEJ DE DISTRACȚIE ȘI MIȘCARE PENTRU CEI MICI

Ora de educație fizică și sport: beneficii pentru cei mici

Începe ora de educație fizică și sport? Alege echipamentul sportiv potrivit pentru copilul tău de pe Decathlon.ro!


După orice program de lecții și teme, o pauză de mișcare e binevenită. Descoperă și tu din articolul nostru beneficiile sportului pentru cei mici și ce include echipamentul complet pentru ora de educație fizică de la școală sau liceu.

1. Importanța orei de educație fizică în școli și licee

În prezent, activitățile ce presupun efort fizic, chiar și moderat, sunt înlocuite de jocuri pe telefon sau tabletă și de ore petrecute pe canapea, în casă.

Aceste lucruri, în special la o vârstă fragedă, formează obiceiuri greu de schimbat și de controlat, care se transformă într-un stil de viață sedentar, ce atrage după sine numeroase probleme de sănătate.

Așadar, orice acțiune construită în jurul sportului, fie aceasta cât de redusă, îi provoacă pe cei mici să fie activi, de aceea, este binevenită și trebuie încurajată de părinți și profesori.

Orele de educație fizică și sport din școală sunt deosebit de importante, mai ales că se desfășoară într-un cadru sigur, alături de alți copii cu interese asemănătoare.

În plus, acestea sunt coordonate de persoane cu expertiză în domeniu, care pot recunoaște și antrena potențialul oricărui copil, ținând cont de abilitățile și de preferințele sale. Iată câteva beneficii pe care orele de sport și educație fizică le aduc celor mici:

Beneficiile sportului pentru sănătatea copiilor
Îmbunătățirea performanțelor școlare - mișcarea fizică îmbunătățește procesele cognitive și are un rol pozitiv în ceea ce privește atenția și memoria.

Motivul? În timpul exercițiilor, circulația sanguină este accelerată, oxigenând toate țesuturile mai eficient, inclusiv creierul. De asemenea, efortul fizic consumă energia specifică celor mici, ceea ce le permite să fie mai atenți la restul activităților școlare.

Disciplinarea - sportul îi învață pe copii să fie disciplinați și să respecte anumite reguli, ceea ce aduce beneficii în comportamentul social.

Dezvoltarea motivației, a spiritului de echipă și a fair play-ului - toate acestea duc la o rezistență psihică ridicată, la eliminarea fricii de eșec și la o gândire orientată către progres. Sentimentul de apartenență la un grup, ideea de a avea un obiectiv comun cu acesta și de a se cunoaște mai bine pe sine, contribuie la creșterea stimei de sine.

Rezistența organismului la viruși și bacterii - sportul întărește sistemul imunitar.  Așadar, toți părinții ar trebui să își încurajeze copiii să participe în mod activ la orele de sport și să evite scutirea acestora din motive nefondate, ce nu au legătură cu sănătatea micuților.
Gestionarea mai bună a stărilor de oboseală și anxietate - sportul îmbunătățește calitatea somnului, astfel, copilul se odihnește mai bine și are o stare de spirit bună.

De asemenea, în urma practicării exercițiilor specifice orei de educație fizică, producția de endorfine (“hormonul fericirii”) din organism este stimulată, reducând senzația de anxietate cu care cel mic se poate confrunta.
Diminuarea durerilor de spate - activitatea fizică întărește mușchii spatelui și reduce riscul de apariție a durerilor în această zonă, cauzate fie de ghiozdanele prea grele, fie de prea multe ore petrecute în fața calculatorului, într-o poziție incorectă.

Descoperirea propriului corp - realizând diferite mișcări la ora de educație fizică, cei mici învață să își miște corect membrele, să le coordoneze cu simțurile (exemplu: văzul), să înțeleagă cum evoluează corpul lor în spațiu, să își găsească echilibrul și să își identifice punctele de sprijin.

ORA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT – PRILEJ DE DISTRACȚIE ȘI MIȘCARE PENTRU CEI MICI

2. Cum trebuie să decurgă ora de educație fizică și sport 

În primul rând, în timpul orelor de sport, copiii trebuie să aibă un echipament potrivit, format din tricouri, pantaloni sau treninguri confortabile, care să le ofere libertate de mișcare. În plus, dacă aceștia transpiră după efortul fizic, nu este recomandat să păstreze aceleași haine pe ei, ci să se schimbe în piese vestimentare adecvate pentru restul orelor de curs.

După ce micuții au intrat în sala de sport, profesorul trebuie să se asigure că sunt toți (există și situații, mai ales în cazul copiilor mici, în care profesorul îi conduce din clasă în sală).

Apoi, va începe încălzirea, adică executarea unor mișcări ce au ca rol pregătirea corpului pentru diferite sporturi. Odată terminată aceasta, dascălul va decide ce fel de activități se vor desfășura în respectiva oră de educație fizică.

În mod ideal, fiecare elev ar trebui să aibă opțiunea de a practica un sport care îi place și la care este bun, de exemplu fotbal, volei, baschet sau gimnastică. Bineînțeles, poate fi greu să supraveghezi aproximativ 30 de copii împărțiți în diverse colțuri ale sălii, de aceea, până în clasa a V-a, este bine ca profesorul să stabilească activități comune.

De fapt, în primii ani, se recomandă predarea bazelor gimnasticii și ale altor sporturi de echipă, tehnicilor de joc și, doar atunci când aceștia le stăpânesc, să se treacă la jocul propriu-zis.

Înainte de sfârșitul orei de educație fizică, specialiștii recomandă efectuarea unor exerciții de stretching, ce au că scop relaxarea mușchilor după efort. Acestea împiedică apariția febrei musculare și formează un obicei sănătos în viața celor mici.

ORA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT – PRILEJ DE DISTRACȚIE ȘI MIȘCARE PENTRU CEI MICI

3. Jocuri și exerciții recomandate pentru ora de educație fizică 

Este foarte posibil ca profesorul de sport să se confrunte și cu situații ce reprezintă o provocare, mai exact, cu elevi care nu sunt obișnuiți cu mișcarea fizică ori cu disciplina, și care își exprimă direct dezinteresul pentru activitățile desfășurate.

Dacă se întâmplă acest lucru, dascălul are responsabilitatea de a descoperi o cale prin care să le capteze atenția și prin care să ii facă să își dorească să participe activ la oră.

Care este cel mai simplu, dar și cel mai eficient mod? Organizarea unor competiții interesante, sub forma unor jocuri. Este știut faptul că micuții sunt atrași de întreceri și își doresc să se afirme în față celorlalți, mai ales în acest stadiu de dezvoltare, iar profesorul poate profita de acest lucru, pentru a le stârni pasiunea pentru sport.

Bineînțeles, trebuie să existe câteva reguli clare, prin intermediul cărora elevii vor învăța despre corectitudine, respect, fair play și despre câștigul bazat pe propriile abilități.

Printre cele mai eficiente jocuri în timpul orei de educație fizică și sport se numără:

Jocuri de mișcare pentru clasele 1-4

Curse cu obstacole – se pot folosi diverse obiecte de recuzită pe care profesorul le are la dispoziție, pentru a crea un traseu interesant și distractiv

Exerciții cu cercul – micuții sunt atrași imediat de cercurile din gimnastica ritmică, fiind o provocare să se joace cu ele în mod corect. Și aici se poate încerca menținerea cercului pe corp cât mai mult timp, aruncări și prinderi cu mâini diferite, sărituri în cercuri de-a lungul unui traseu etc

Jocuri pentru dezvoltare fizico-mentală - deoarece se află la vârsta la care mintea lor se află în plin proces de cunoaștere și consolidare a unor aptitudini, activitățile de la ora de sport au menirea de a susține acest proces de evoluție. Exemplu: jocurile ce stimulează coordonarea membrelor, concentrarea, menținerea echilibrului etc.

Jocuri de mișcare pentru clasele 5-8

▪️Ștafeta – se formează echipe de câte doi, trei sau patru elevi, care trebuie să completeze o cursă pentru a câștiga. Această activitate include obstacole, penalizări pentru greșeli și, bineînțeles, un obiect pe care să îl ofere unul altuia, pentru a putea merge mai departe. Există numeroase modalități de a organiza o ștafetă distractivă, iar creativitatea profesorului nu trebuie să aibă limite!

▪️Întreceri în alergare – se stabilesc punctele de start și final, iar în cursă pot intra doi sau trei elevi simultan. Se pot evalua atât performanțele individuale ale fiecărui elev în parte, din punct de vedere al timpilor obținuți per cursă, cât și maniera în care acesta execută mișcările specifice sprintului, pentru recomandări de îmbunătățire a performanțelor. 

▪️Jocuri de mișcare pentru elevii de liceu
Elevii de liceu pot practica o serie de sporturi la ora de educație fizică, atât individuale, cât și practice, menite să stimuleze atât buna funcționare a organismului, cât și aptitudinile interpersonale.

Fiind la o vârstă mult mai mare, comparativ cu elevii de clasele primare, liceenii pot demonstra o autonomie mult mai bună, în privința desfășurării unei partide sportive, fără a fi nevoie de o îndrumare de tip “pas cu pas” a profesorului. Cel din urmă își poate asuma mai degrabă rolul de arbitru, intervenind punctual în dinamica jocului.

Iată o serie de sporturi pe care elevii de liceu le pot practica la ora de educație fizică:

▪️Fotbalul
▪️Handbalul
▪️Voleiul
▪️Baschetul
▪️Atletismul

ORA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT – PRILEJ DE DISTRACȚIE ȘI MIȘCARE PENTRU CEI MICI

4. Echipamentul recomandat pentru ora de educație fizică

Așa cum a fost menționat anterior, purtarea articolelor de îmbrăcăminte și de încălțăminte potrivite este esențială, din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, acestea asigură un confort sporit și libertate de mișcare, pentru ca cei mici să se joace și să alerge în voie, fără ca hainele să îi deranjeze.

Secundar, purtarea echipamentului adecvat la ora de educație fizică și sport asigură atât prezența în catalog a elevului, cât și note foarte bune, în urma evaluărilor periodice.

Va căpăta în timp respect și înțelegere pentru echipamentul sportiv, ca element esențial pentru atingerea performanțelor în sportul practicat, indiferent de natura acestuia.

Se va putea integra mult mai ușor într-un colectiv unitar, atunci când toți cei prezenți la oră au echipament de educație fizică. Această “uniformă de sport” le permite elevilor să simtă că aparțin unui grup construit în jurul unui obiectiv comun.

Iată o scurtă trecere în revistă a celor mai importante piese din echipamentul pentru educație fizică și sport, atât la fete, cât și la băieți:

Echipamentul de educație fizică și sport pentru fete

Trening pentru sport
Tricou pentru sport
Bustieră pentru sport
Șort pentru sport
Colanți pentru sport
Încălțăminte sport

Echipamentul de educație fizică și sport pentru băieți

Trening pentru sport
Tricou pentru sport
Șort pentru sport
Maiou pentru sport
Încălțăminte sport

Ca părinte, nu trebuie să aloci o suma enormă pentru echipamentul copilului, ci să achiziționezi întotdeauna produse de calitate, rezistente, confecționate din materiale perfecte pentru sport. La Decathlon vei descoperi o gamă variată de articole pentru educație fizică, ce cuprinde îmbrăcăminte și încălțăminte atât pentru fete, cât și pentru băieți.

În concluzie, trebuie să încurajezi orice formă de mișcare fizică a celui mic, începând cu orele de educație fizică din școală și terminând cu antrenamentele săptămânale la un anumit tip de sport, pe care copilul îl va putea practica în timpul său liber. Mișcarea, indiferent de forma pe care aceasta o ia, îi va oferi o mulțime de beneficii!

ORA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT – PRILEJ DE DISTRACȚIE ȘI MIȘCARE PENTRU CEI MICI