Educația rutieră pentru preșcolari, copii și adolescenți – REGULI obligatoriu de respectat

Educația rutieră este o componentă a educației pentru societate, fiind utilă pentru formarea adulților responsabili, mai ales în perioada actuală, când circulația rutieră este extrem de intensă și copiii sunt obligați să participe activ la diferite activități, care implică deplasarea pe stradă către grădiniță, școală, muzee, locuri de joacă, parcuri, cluburi etc. Pentru a nu fi implicați în accidente, educatorii, profesorii, părinții și agenții de poliție au înțeles că singura soluție pentru a reuși este să îi învețe pe cei mici cum să se protejeze adecvat prin cunoașterea regulilor în detaliu și prin respectarea lor strictă.

În articolul de mai jos vei descoperi diferite informații despre ce este educația rutieră și care este importanța ei în viața copiilor de orice vârstă, precum și cum să-i înveți pe cei mici să țină cont de regulile în vigoare.

 

 

1. Educația rutieră pentru preșcolari și elevi în grădiniță și școală

Educația rutieră este o disciplină necesar de predat tuturor copiilor care învață practic să nu le fie frică de ce se întâmplă pe stradă și să știe care sunt urmările faptului că nu vor respecta regulile de circulație și semnalele agentului. 

În grădiniță și în școală, cadrele didactice utilizează des metoda studiului de caz, în așa fel încât preșcolarii și elevii să se confrunte cu diferite situații posibile și să discearnă ce e bine și ce e rău. Din acest motiv, educația rutieră trebuie implementată în viața copiilor de la cele mai fragede vârste, iar acest lucru trebuie să se întâmple pentru că micuții:

  • își dezvoltă capacitățile de înțelegere;
  • își formează deprinderi practice;
  • acumulează deprinderi specifice percepției traficului rutier;
  • vor lua decizii rapide și corecte;
  • învață normele de circulație.

În grădiniță, cei mici trebuie să fie învățați de educatoare:

  • cum să circule singuri și în grup;
  • cum să traverseze;
  • să nu folosească strada ca loc de joacă;
  • să cunoască regulile de comportament când călătoresc cu mașina, autobuzul sau tramvaiul;
  • să cunoască și să înțeleagă ce se întâmplă dacă nu respectă regulile de circulație;
  • să știe care sunt culorile semaforului și care este semnificația lor;
  • să cunoască semnele agentului de circulație și de ce este important să le respecte.

2. Aplicarea de către copii a regulilor de circulație pe drumurile publice

Începând cu vârsta de 2-3 ani a copilului, părinții trebuie să-l învețe și să-i explice regulile de circulație, cât mai pe înțelesul lui, pentru că aceste lucruri îi vor fi de mare ajutor tot restul vieții și vor reprezenta baza pentru viitor. Pe măsură ce prichindeii cresc, este indicat să aprofundeze tot ce înseamnă educație rutieră, mai ales că după 14 ani pot ieși pe stradă și cu bicicletele. 

Tuturor copiilor le place să meargă pe bicicletă, iar acest lucru obligă părinții, educatorii, profesorii să îi învețe temeinic regulile de circulație, dar și alte lucruri importante în acest sens, pentru a preveni un eventual accident:

  • casca este obligatorie pentru că reduce riscul de accidentare la cap cu 70%;

Descoperă categoria de căști pentru ciclism

  • bicicleta trebuie să aibă semnale luminoase, mai ales seara când este nevoie de cât mai mare vizibilitate în trafic;
  • pentru a se distra cu bicicleta, trebuie să opteze pentru zone cu trafic mai puțin intens.

Descoperă categoria de accesorii pentru vizibilitatea in trafic

De asemenea, în afară de faptul că sunt pietoni, merg cu bicicletele pentru copii în parc sau pe stradă, cei mici pot fi și pasageri în autoturisme. Evident că nu vor conduce mașina, dar vor reține faptul că întotdeauna trebuie să poarte centură de siguranță și că până la 12 ani trebuie să rămână pe bancheta din spate, o zonă mult mai sigură decât cea din față. 

Un copil este produsul părinților săi. El va cunoaște și va aplica regulile de circulație dacă adulții îl vor influența pozitiv și îl vor transforma într-o persoană responsabilă, care să înțeleagă de ce trebuie să se protejeze și care sunt consecințele adoptării unei atitudini nepotrivite vis-a-vis de trafic. 

În concluzie, educația rutieră va începe din copilărie, în așa fel încât preșcolarii și școlarii să fie pregătiți să se confrunte cu tot ce înseamnă strada. Cei care trebuie să le ofere cunoștințele necesare și să-i pună în fața unor situații reale pentru a reuși sunt educatorii, profesorii, agenții de circulație și părinții.

Cât de mult ți-a plăcut articolul nostru?

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 voturi, medie: 5,00 din 5)
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Articole recomandate

EXERCITII CARDIO ⋆ PENTRU ACASA
By Decathlon  /  Ultima actualizare: Nov 5, 2020
EXERCITII ABDOMEN ⋆ ANTRENAMENTE PENTRU ACASA
By Decathlon  /  Ultima actualizare: May 6, 2020
PILATES – DESCOPERIȚI BENEFICIILE ACESTUI SPORT
By Decathlon  /  Ultima actualizare: Mar 10, 2020