Vârstă-copii-schi

DE LA CE VÂRSTĂ POATE ÎNVĂȚA CEL MIC SĂ SCHIEZE?

Pleci în vacanță într-o zonă cu zăpadă alături de copilul tău, însă te întrebi dacă este la vârsta potrivită pentru a testa schiurile?

Săniuș, mini-schiuri, pârtie pentru copii… Descoperă vârsta la care copilul tău poate urca pe schiuri și modul în care să îl inițiezi în alunecarea pe zăpadă.

DE LA CE VÂRSTĂ POATE ÎNVĂȚA CEL MIC SĂ SCHIEZE?

Începând cu vârsta de 12 luni, săniușul este perfect pentru el.

Ai planificat vacanța într-o zonă cu zăpadă?
Nu uita să iei și sania cu tine !! De asemenea, o poți închiria și la fața locului, bineînțeles. Dacă cel mic este curajos și se ține bine atunci când este așezat, poate coborî pante mici de unul singur pe sanie. Cu condiția ca tu să fii jos și să îl recuperezi. În mod ideal, găsește o zonă de sosire plană, mare și puțin frecventată. 

În cazul în care copilul tău se teme puțin să fie singur pe sanie sau dacă nu se ține bine singur, îți recomandăm să urci cu el! Aceste prime coborâri îi vor permite să se familiarizeze cu alunecarea. Un prim pas spre învățarea schiatului.

DE LA CE VÂRSTĂ POATE ÎNVĂȚA CEL MIC SĂ SCHIEZE?

La ce vârstă recomandăm începerea familiarizării bebelușului cu schiatul? 

În mod clar, cu excepția situațiilor în care deja locuiești la munte, altitudinea are un impact semnificativ asupra celor mici, în special asupra urechilor acestora. Prin urmare, recomandăm să eviți să îți aduci bebelușul la o înălțime prea mare înainte de o anumită vârstă. Îți recomandăm stațiunile la altitudini medii (între 1000 și 1500 metri), și, indiferent de ce se întâmplă, fă pauze în timpul urcării pentru a-i da copilului să bea apă sau oferă-i o suzetă, pentru a-și desfunda urechile. Este esențial să te asiguri că nu există o infecție de tip otită înainte de a urca la altitudini mari. Cu vârsta, timpanele vor fi mai mature și vei putea urca mai sus. 

Însă vârsta ideală pentru începerea familiarizării bebelușului tău cu muntele iarna este în jur de un an. El începe să meargă, ceea ce este esențial pentru învățarea alunecării și va fi uimit de peisajul înzăpezit.

DE LA CE VÂRSTĂ POATE ÎNVĂȚA CEL MIC SĂ SCHIEZE?

Cum îmbraci un bebeluș pe pârtiile de schi?

Dacă vrei ca bebelușul tău să profite de zilele petrecute pe pârtiile de săniuș și schi, este important să îl îmbraci în mod corespunzător. Un echipament bun îl protejează de leziuni, prin urmare îți recomandăm să îi cumperi o cască. Da, ai auzit bine! Chiar dacă nu face decât să se dea cu sania! Mănușile, ochelarii de soare, costumul de schi și căciula (purtată pe sub cască) sunt esențiale; la acestea, mai poți adăuga și o pereche de ghete impermeabile și călduroase.

Dacă dorești detalii suplimentare cu privire la echipamentul de schi potrivit pentru bebelușul tău, îți recomandăm următoarele:

DE LA CE VÂRSTĂ POATE ÎNVĂȚA CEL MIC SĂ SCHIEZE?

Dacă te simți în largul tău pe schiuri, iar copilul tău este dornic să încerce, învață-l să schieze cu tine. Dacă este pregătit pentru o pereche de "schiuri" adevărate, poți să îl înveți să stea în picioare pe schiuri, oferindu-i bățul și încercând să îl tragi spre tine.

Iar pentru plăcerea ta, precum și a lui, nu ezita să îl prinzi de sub brațe și să îl împingi puțin pe zăpadă. Dacă ești de părere că se simte în largul lui și că poate face mai mult, echipează-te cu un ham. Acesta permite securizarea copilului, deoarece este atașat de ham și astfel poți să îl lași să meargă în fața ta, ținându-l sub control în același timp, deoarece încă nu stăpânește viteza. Și puteți urca înapoi pe jos (sau cu schiurile), trăgându-l.

Chiar dacă "se așază", nu-și va însuși obiceiuri nepotrivite; faptul că împărtășești acest moment cu el va fi cea mai bună recompensă.

Pârtia pentru copii

La 3 ani, copilul poate încerca să schieze pe pârtia pentru copii, cu primele sale schiuri!

Începând cu vârsta de 3 ani, copiii pot petrece timp pe pârtia pentru copii.

Însoțiți de instructori de schi adevărați, într-un univers dedicat copiilor și adaptat mărimii lor, totul îi ajută să se obișnuiască cu alunecarea și cu echipamentul într-un mod ludic. Pante domoale, trotuare rulante magice și clopoței care sună când treci pe lângă ei... toate îi ajută pe copii să petreacă momente minunate și distractive. Astfel, copilul învață să schieze fără să se gândească la asta!
Pentru cei mici, sesiunile durează în jur de 45 de minute, pentru a evita ca aceștia să se plictisească sau să le fie frig. Dacă vrea mai mult, îl poți aduce dimineața și după-amiaza, dar ai grijă să nu-l suprasoliciți. Însă după câteva ședințe, cel mic va câștiga foarte repede încrederea pe schiuri.

Copilul tău are nevoie de timp pentru a se obișnui și pentru a-și lua repere?

Pe pârtia pentru copii, instructorii îl vor lăsa se observe, să se joace, să sară și să alunece în zăpadă. Acest lucru este important pentru că se familiarizează cu zăpada și cu echipamentul său.

Iar schiatul trebuie să rămână o plăcere. Profită de restul zilei pentru activități mai simple, cum ar fi săniușul.

DE LA CE VÂRSTĂ POATE ÎNVĂȚA CEL MIC SĂ SCHIEZE?

4 ani: adevăratele lecții încep cu școlile de schi!

La vârsta de 4 ani, când copilul tău este pe deplin familiarizat cu zăpada și cu echipamentul, poate începe liniștit să ia lecții de schi și să se avânte pe pârtii cu un instructor, la fel ca adulții!

Lecțiile de grup sunt organizate în funcție de vârstă și de nivel. Poți avea lecții dimineața și o excursie în familie după-amiaza, cu condiția să respecți pauzele de masă și perioadele de odihnă pentru a nu-l epuiza prea repede pe micul tău schior.

Dacă vrei să schiezi cu copilul tău începător, asigură-te că ții cont de nivelul de pregătire și de dorințele sale, altfel va obosi repede și se va plictisi. Depinde de tine să adaptezi viteza și traseul astfel încât ieșirea să fie benefică pentru copilul tău.

Dacă dacă vrei să ieși cu familia în liniște și să schiezi după bunul plac, poți opta pentru stațiunile unde familiile sunt special întâmpinate cu activități și ateliere concepute pentru a-i ține ocupați pe cei mici în timpul zilei, inclusiv cu lecții de schi imediat ce aceștia sunt pregătiți. 

DE LA CE VÂRSTĂ POATE ÎNVĂȚA CEL MIC SĂ SCHIEZE?

Știi totul despre momentul potrivit și reflexele pe care trebuie să le ai pentru a-ți iniția copiii în schi și pentru a vă distra împreună pe pârtie! Acum tot ce trebuie să faci este să decizi unde să vă petreceți următoarea vacanță la munte. Coborâri frumoase!

La ce vârstă poate copilul să urce pe schiuri?

CHLOÉ

Membră a echipei de comunicare Wedze, pasionată de schi și snowboard

Descoperă celelalte recomandări ale noastre

Cum alegi îmbrăcămintea de schi pentru copii?

Cum alegi îmbrăcămintea de schi pentru copii?

Alegerea corectă a îmbrăcămintei de schi pentru copii nu este întotdeauna ușoară. Căldură, confort, impermeabilitate, performanță, îmbrăcare ușoară...De ce criterii trebuie să ții cont? Citește acest articol pentru a afla cum să-ți îmbraci corect copilul, din cap până-n picioare.