DE CE SĂ PRACTICI YOGA ÎMPREUNĂ CU COPIII?

De ce să practici yoga împreună cu copiii?

Ești pasionat/ă de yoga și practici acest sport în mod consecvent, dar știai că yoga este un sport accesibil și pentru cei mici și prezintă numeroase avantaje?

Yoga nu este o disciplină rezervată exclusiv adulților, ci o practică sportivă care se răspândește din ce în ce mai mult în rândul copiilor și adolescenților, grație numeroaselor avantaje pe care le prezintă. Accesibilă pentru micuțul vostru începând de la vârsta la care acesta a învățat să meargă, yoga pentru copii nu prezintă nicio contraindicație. Durata sesiunilor este, în schimb, adaptată vârstei practicanților și capacității lor de concentrare. „Până la vârsta de opt sau nouă ani, copiii se pot bucura de sesiuni de yoga cu o durată de până la o jumătate de oră, trei sferturi de oră”, subliniază Julie Guéry, profesor de yoga. „Această disciplină îl învață pe copil să rămână calm și concentrat. Ședințele de yoga trebuie să fie adaptate copiilor, întrucât poate fi complicat pentru ei să rămână foarte bine concentrați asupra mișcărilor și activității, dacă sesiunile depășesc această durată recomandată.” În schimb, ședințele de yoga pentru copiii cu vârsta de peste nouă ani, pot fi mai lungi, în jur de o oră și uneori chiar mai mult.

DE CE SĂ PRACTICI YOGA ÎMPREUNĂ CU COPIII?

O activitate ludică

În cazul în care vă întrebați dacă yoga pentru copii este diferită de cea practicată de adulți, ei bine, menționăm că nu există diferențe notabile între acestea. „Toate posturile yoga sunt accesibile copiilor”, afirmă antrenoarea noastră. „Desigur, există etapa de învățare, etapa în care copilul progresează în această practică, dar toate mișcările realizate de către cei mari sunt accesibile și celor mai mici.” În schimb, Julie subliniază faptul că predarea acestei discipline copiilor trebuie să îmbrace un aspect ludic și să fie însoțită de povestioare. Știm că yoga este un sport care presupune multă concentrare, precizie și exigență, însă pentru cei mai mici practicarea de yoga trebuie adusă sub un alt unghi, adaptată vârstei lor. „Avantajul este că la yoga, multe posturi sunt imaginate: ne imaginăm că suntem o pisică, un câine, un arbore, un luptător…Această practică prezintă, deci, avantajul de a apela la imaginația copiilor, ceea ce este un real ajutor pentru părinți și profesori.”

DE CE SĂ PRACTICI YOGA ÎMPREUNĂ CU COPIII?

Practicați yoga împreună

Ce poate fi mai interesant pentru copii decât asocierea activității fizice cu imaginarul? Scenariile sunt mimate, povestea prinde viață, cei mici fac parte din poveste și devin actori. Astfel, yoga devine o activitate foarte interactivă. Antrenoarea noastră subliniază că alt avantaj important al acestei discipline este acela că, spre deosebire de alte sporturi, yoga poate fi practicată în familie. În plus, yoga poate să devină un aliat de încredere în dezvoltarea psihomotorie a copilului. Spre deosebire de baby gym, de exemplu, yoga le permite celor mici să își descopere corpul, să își îmbunătățească coordonarea și echilibrul.

DE CE SĂ PRACTICI YOGA ÎMPREUNĂ CU COPIII?

Copilul îsi descoperă corpul

„Singura diferență dintre yoga și baby gym este faptul că în timpul sesiunilor de yoga, copilul nu lucrează partea cardio”, detaliază antrenoarea noastră. „Yoga nu presupune exerciții de anduranță, spre deosebire de baby gym, unde copilul aleargă, sare și se rostogolește. Yoga îl ajută pe copil să învețe să-și controleze respirația”, precizează Julie. „Grație diferitelor posturi, care presupun disocierea utilizării brațelor, picioarelor, trunchiului, micii practicanți își lucrează propriocepția, adică capacitatea de percepție a poziției diferitelor părți ale corpului. Este vorba despre descoperirea propriului corp și de posibilitățile fizice ale acestuia.” Reamintim că practicarea de yoga nu prezintă nicio contraindicație pentru cei mici, ci îi ajută să adopte o postură corectă. „Practicarea acestei activități lucrează mobilitatea articulațiilor și flexibilitatea musculară”, continuă Julie, pentru a detalia beneficiile fizice ale acestei practici sportive. „Realizarea unor anumite mișcări lucrează în profunzime grupele musculare, iar înlănțuirea de mișcări diverse asigură îmbunătățirea flexibilității.Yoga reprezintă un punct de pornire excelent și în cazul în care copilul dorește să se orienteze spre alte discipline sportive. Acesta dobândește un bagaj mare în termeni de activitate fizică și dezvoltare psihomotorie.” Micuțul vostru crește frumos, prin ședințe yoga cu povești! 

DE CE SĂ PRACTICI YOGA ÎMPREUNĂ CU COPIII?

Copilul învață să se concentreze

Unul dintre punctele forte ale acestei discipline este concentrarea pe care o implică. Și chiar dacă vă imaginați că micuții nu pot face asta, nu este adevărat. Prin intermediul unor povești drăguțe, în care intră în scenă animăluțe și personaje imaginare, yoga este adorată în rândul celor mici. „Obiectivul este acela ca practicanții să învețe, relaxându-se.”, indică Julie Guéry. „Trebuie să alegi momentul oportun, iar copilul să fie curios. Părintele trebuie să capteze atenția micuțului. Astfel, el poate începe firul poveștii și înlănțuirile de mișcări pot începe și ele imediat.” Pentru a marca acest moment, puteți opta pentru muzică de relaxare, pentru a nu fi distrași și a vă concentra mai bine asupra ședinței de yoga.

DE CE SĂ PRACTICI YOGA ÎMPREUNĂ CU COPIII?

O pauză binemeritată!

Ședința de yoga, care poate avea loc săptămânal, are ca obiectiv să-l ajute pe cel mic să se concentreze asupra lui însuși și să facă o pauză. „Școală, hobby-uri, obligații domestice… cei mici au zile încărcate cu diverse activități, la fel ca părinții lor”, zâmbește Julie. „Această ședință de yoga îți oferă șansa să apeși pe butonul de pauză și să petreci mai mult timp împreună cu puiul tău”. Chiar dacă antrenoarea nu recomandă practicarea antrenamentelor de yoga în mod direct cu copiii, i-a învățat să-și regleze respirația și să-și întindă mușchii. „Practicam împreună, când l-am surprins pe cel mare făcând exercițiile singur. Copiii știu ce este bine pentru ei. Yoga îi învață cum să reacționeze atunci când sunt puși față în față cu o situație stresantă, precum un examen sau o competiție, sau atunci când sunt nervoși. Yoga este, oricum, o alternativă mai bună decât rostogolitul pe sol!”

DE CE SĂ PRACTICI YOGA ÎMPREUNĂ CU COPIII?

Câine cu capul în jos, pisică, arbore și munte

Munca asupra respirației, capacitatea de a se concentra și de a rămâne concentrat în timpul practicii, necesită ore de antrenament. Aceasta evoluează în funcție de vârsta copilului. În orice caz, dacă decizi să practici împreună cu copilul tău, nu te grăbi. „Pentru cei mici care sunt foarte activi, yoga este o disciplină pe care o recomand cu încredere”, spune Julie.  „Însă trebuie să fie practicată consecvent, poate deveni un ritual, un moment privilegiat dintre părinte și copil. În acest mod, micul sportiv va putea evolua în această practică.” Dacă toate posturile de yoga sunt accesibile copiilor, postura pisicii, în patru picioare, a cobrei, a câinelui cu capul în jos, a plugului sau a arborelui, pentru a se axa, de exemplu pe dezvoltarea echilibrului, sunt cele mai ușoare. Și antrenamentul poate începe cu realizarea acestora. 

DE CE SĂ PRACTICI YOGA ÎMPREUNĂ CU COPIII?

Observare și răbdare

„Înlănțuirea de mișcări și realizarea posturilor trebuie să se realizeze mereu cu ușurință”, precizează Julie. „Copilul nu trebuie niciodată să simtă durere, nu trebuie să se forțeze. Dacă acest lucru se întâmplă, atunci antrenamentul nu se îndreaptă în direcția potrivită”. La fiecare ședință, este posibilă introducerea unei noi posturi, mai ales pentru a continua suscitarea interesului copilului. „Ideea este de a construi un scenariu, de a-l capta total pe cel mic. Trebuie, totuși, să continue să fie atent la comportamentul său și să nu fie constrâns, nici fizic, nici moral. Este important să observăm în ce mod se comportă cel mic și să nu uităm niciodată că atenția sa nu va dura la fel de mult ca cea a unui adult. Chiar și așa, trebuie să avem răbdare”.