Cum să îți îmbunătățești lovitura de pe partea dreaptă, în tenis

Cum să îți îmbunătățești lovitura de pe partea dreaptă, în tenis

Ce importanta are lovitura de dreapta ▶ Ce alte lovituri mai folosesc mana dreapta ▶ Cum alegi priza potrivita

Cea mai naturală lovitură din tenis este cea de dreapta. Toți jucătorii care visează să iasă victorioși pe teren sunt conștienți de importanța îmbunătățirii acesteia, iar adoptarea mișcărilor potrivite, te apropie mai repede de acest scop. Acordând atenție tehnicilor, vei putea progresa mai rapid decât crezi, atâta vreme cât îți corectezi treptat greșelile. Mai jos, parcurgem o serie de sfaturi utile, pentru ca antrenamentele tale să decurgă mai ușor, pe măsură ce îți crești performanțele.

Ce importanță are lovitura de dreapta?

Denumit și forehand, acest procedeu tehnic implică trimiterea mingii peste fileu, după momentul în care aceasta a atins terenul de joc, de pe partea mâinii în care jucătorul ține racheta. La fel ca lovitura de pe partea stângă, în care mingea este trimisă peste fileu, de pe partea opusă mâinii care ținea racheta, și ca serviciul, forehand-ul este una dintre loviturile de bază din acest sport. Lovitura de pe partea dreaptă este folosită în schimburile de mingi, executate în partea din spate a terenului, în trecerea adversarului pe lângă fileu, precum și ca lovitură pregătitoare a venirii către fileu. Executată prin lovituri plate, tăiate sau liftate (trimise peste fileu), lovitura de pe partea dreaptă implică mai multe etape, de-a lungul cărora jucătorul realizează câteva mișcări specifice

Pregătirea loviturii
În această etapă, racheta este retrasă pe o traiectorie sub formă de semibuclă, până în prelungirea axei umerilor, pe plan ușor înclinat. Orientat către fileu, brațul stâng este relaxat, în timp ce piciorul stâng este fixat pe sol, perpendicular pe fileu, pe aceeași linie cu piciorul drept. Cu genunchiul ușor îndoit, jucătorul își transferă greutatea pe piciorul drept, concomitent cu răsucirea trunchiului spre dreapta.

Lovitura
Racheta este dusă spre minge cu vârful sub înălțimea maximă a ricoșeului mingii, iar dacă se dorește un efect de liftare, aceasta va fi îndreptată spre înainte și în sus, înaintea impactului. Racheta va lovi pe un plan orientat spre fileu, perpendicular pe sol, iar impactul dintre minge și aceasta va avea loc în fața piciorului stâng. Concomitent, greutatea corporală se mișcă pe piciorul din spate, iar genunchii se întind.  

Finalizarea loviturii
Racheta este împinsă în față și ajunge deasupra umărului stâng, pe măsură ce greutatea continuă să fie transferată pe piciorul aferent. În acest timp, piciorul drept se sprijină pe vârf și este mutat în spatele piciorului stâng. 

Cum să îți îmbunătățești lovitura de pe partea dreaptă, în tenis

Ce alte lovituri mai folosesc mâna dreaptă?

Cei mai mulți jucători de tenis își folosesc mâna dreaptă, iar opțiunile pe care le au, când vine vorba despre tipurile de lovituri pe care le pot aborda, sunt foarte variate. Complementare loviturii de forehand, cele enumerate mai jos fac parte din arsenalul oricărui pasionat care aspiră la statutul de profesionist:

Lovitura de rever: cunoscută și ca backhand, aceasta este o lovitură secundară, ce se efectuează, de regulă, cu mâna stângă. Chiar și așa, mulți jucători o folosesc pe post de lovitură principală. Aceasta începe pe partea stângă a corpului, continuă transversal și se definitivează pe partea dreaptă, deasupra umărului.

Lovitura tăiată: cu titulatura alternativă „slice”, aceasta este manevra care imprimă mingii un efect de rotire înspre înapoi. Pentru obținerea unui efect opus celui de liftare, este necesar ca jucătorul să își poziționeze picioarele paralel cu liniile de tușă. În momentul când mingea se apropie, corpul se leagănă înainte și în jos, către minge, iar capul rachetei trebuie ținut sus.

Smash: executată fulgerător, această lovitură are punctul de impact deasupra capului. Pentru aceasta, jucătorul trebuie să se afle aproape de fileu și să își depășească adversarul pe deasupra. Lovitura va fi efectuată din postura apropiată serviciului.

Serviciul: cunoscut și drept lovitura ce lansează jocul, aceasta se face prin ținerea rachetei cu mâna dreaptă, cu degetele relaxate. Concomitent, mâna stângă ține mingea și susține gâtul rachetei. Greutatea corpului este repartizată egal, pe ambele picioare, în timp ce distanța dintre membre este egală cu lățimea umerilor.

Lobul: lovitură specială, lobul este caracterizat prin trimiterea mingii la o înălțime cât mai mare, peste adversarul venit la fileu. Caracterul acestei mișcări este unul ofensiv, dar adversarul, aflat imediat lângă fileu, o poate contracara cu ajutorul unui smash bine plasat.

Voleul: executată în apropierea fileului, această lovitură implică realizarea unui impact cu mingea, cât timp aceasta se află în zbor. Voleul se realizează înainte ca mingea să cadă în teren. 

Cum să îți îmbunătățești lovitura de pe partea dreaptă, în tenis

Cum alegi priza potrivită?

Ținerea corectă a rachetei este definitorie nu doar pentru lovitura de pe partea dreaptă, ci și pentru întreaga evoluție a unui jucător de tenis. Cele mai uzitate tipuri de priză sunt cel semiînchis și cel închis.

Priza semiînchisă: priză care implică o ajustare minimală a pumnului, pentru lovirea mingii, aceasta este folosită mai mult pe zgură. Priza de tip semiînchis favorizează lovirea mingii pe o traiectorie ascendentă. Cu toate că este de natură să confere o forță mare loviturilor, aceasta nu este o priză destinată smashului.

Priza închisă: cu pumnul fixat deasupra mânerului, această lovitură este ideală pentru obținerea efectului liftat. Priza închisă are nevoie de o ajustare corectă a mingii, pentru ca aceasta să treacă fileul cu ușurință, iar executarea ei pe un teren moale este de natură să-i scadă forța.

Sfaturile de mai sus te pot ajuta să obții performanțe, de fiecare dată când intri pe terenul de tenis. Cu respectarea tehnicilor și cu atenție la orice pas, evoluția se va face rapid simțită.