CUM SĂ ALEGI SALTEAUA PENTRU BIVUAC SAU CAMPING

Eziți între o saltea de camping, de bivuac, gonflabilă, auto-gonflabilă sau din spumă (izopren)? Urmează recomandările din acest articol, pentru a găsi salteaua potrivită nevoilor tale.

ALEGEREA SALTELEI SE FACE ÎN FUNCȚIE DE 2 CRITERII ESENȚIALE: GREUTATEA ȘI TIPUL DE SALTEA.

GREUTATEA

VEI TRANSPORTA SALTEAUA ÎN RUCSAC?

În acest caz, trebuie să ții cont de greutatea acesteia.

Dacă intenționezi să dormi la cort și să îți transporți salteaua în rucsac, este esențial să alegi o saltea ușoară și compactă, pentru a nu îți încarci rucsacul cu multe kilograme în plus și pentru a limita volumul ocupat de aceasta în rucsac. De asemenea, o saltea de trekking încape mult mai ușor în cort, în timp ce o saltea mare și gonflabilă ar risca să nu încapă suficient de bine în interiorul cortului. Anumite modele de saltele sunt, de exemplu, mai subțiri, pentru a fi și mai compacte. Pentru acest tip de saltele, nu aveți nevoie de pompă. Este vorba de saltelele din spumă (izopren) și saltelele auto-gonflabile, în cazul cărora totul este bine gândit, pentru a evita orice greutate inutilă sau risipă de spațiu!

În schimb, dacă dorești să mergi cu cortul în camping sau cauți o saltea pentru a dormi în interior, poți alege o saltea de camping. Mai confortabile, aceste saltele sunt mult mai groase și late, precum un adevărat pat! Acestea necesită, în general, o pompă pentru a fi umflate, au cel mai adesea o formă dreptunghiulară și sunt ideale pentru corturile mari de camping. Anumite modele sunt disponibile în lățimi diferite: 70, 120 sau 140 cm.

EȘTI PRACTICANT DE TREKKING?

Dacă îți transporți cortul, salteaua și sacul de dormit în rucsac, îți recomandăm să alegi un model de saltea ușoară. Saltelele pentru trekking sunt relativ înguste și mai subțiri, pentru a încăpea cu ușurință într-un cort de trekking.

SAU PREFERI CAMPINGUL?

Dacă îți propui să campezi într-un loc fix, îți recomandăm să alegi o saltea confortabilă. Saltelele de camping sunt mai grele, dar mai groase și pot fi folosite, în general, de 1-2 persoane.

 

TIPUL DE SALTEA

SALTEA DIN SPUMĂ (IZOPREN), SALTEA GONFLABILĂ, SALTEA AUTO-GONFLABILĂ…TU ALEGI!

Saltelele gonflabile sunt ideale pentru persoanele care campează, deoarece este nevoie de pompă pentru a le umfla. În general, acestea sunt mai groase decât alte modele de saltele și mult mai confortabile. Anumite saltele sunt prevăzute cu o valvă care permite o umflare rapidă, în doar câteva minute, grație efectului venturi, ce accelerează debitul de aer introdus în saltea.

Dacă ești practicant de trekking, este ideal să alegi o saltea din spumă, foarte ușoară, simplu de întins în cort și rulat. O altă opțiune este salteaua auto-gonflabilă. O saltea auto-gonflabilă este constituită dintr-o membrană impermeabilă, lipită pe o bucată de spumă cu celule deschise, în care circulă aerul. Atunci când întinzi salteaua, aceasta își recapătă forma, grosimea și se umple cu aer. Saltelele auto-gonflabile se umflă, în general până la 60%, lăsând valva deschisă, dar se poate umfla cu gura, pentru ajustarea presiunii la nivelul de confort pe care îl dorești.

PREFERI SALTEAUA DIN SPUMĂ

PREFERI CA SALTEAUA SĂ SE UMFLE APROAPE SINGURĂ

PREFERI SĂ UMFLI TU SALTEAUA

 

RECOMANDĂRI

Atunci când saltelele sunt scoase din fabrică, aerul din interior este aspirat cu un dispozitiv, pentru a asigura intrarea ușoară a acestora în husa de depozitare. Din acest motiv, este important să le umfli, pentru prima dată, înainte de a pleca.

În ceea ce privește saltelele auto-gonflabile, înainte de prima utilizare, se recomandă ca acestea să fie întinse pe o suprafață plană, cu valva deschisă, timp de 24 h, iar apoi să fie umflate și lăsate 24 h cu valva închisă, în presiune.

Ultima noastră recomandare înainte de a pleca la drum este umflarea moderată a saltelelor, pentru confort și prelungirea duratei de viață a acestora. Atunci când te așezi pe o saltea gonflabilă, trebuie să simți solul aproape de fesieri. Astfel, întins/ă pe saltea, presiunea aerului se va repartiza sub corpul tău și îți va asigura confort optim.

Cât de mult ți-a plăcut articolul nostru?

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*