CUM SĂ ALEGI O PROTECȚIE DE SPATE PENTRU ECHITAȚIE

Cum să alegi o protecție de spate pentru echitație

VESTA DE SIGURANȚĂ PROTECȚIILE DE SPATE

Echitația e un sport la îndemâna tuturor, dar poate provoca răni grave în cazul caderilor. Este recomandat să porți o vestă de protecție, pentru a minimiza riscurile

CUM SĂ ALEGI O PROTECȚIE DE SPATE PENTRU ECHITAȚIE

Vesta de siguranță

Studiată pentru a proteja călărețul în caz de șoc sau de cădere, vesta de siguranță asigură protecția bustului și a spatelui acestuia. Compusă din diferite plăci de spumă gofrată, al căror rol este să amortizeze și să absoarbă șocurile în caz de cădere, vesta de siguranță oferă protecție bună coloanei vertebrale, rinichilor, cutiei toracice și organelor de la nivelul abdomenului.

CUM SĂ ALEGI O PROTECȚIE DE SPATE PENTRU ECHITAȚIE

Protecțiile de spate

Spre deosebire de vesta de siguranță, protecția aceasta protejează doar spatele. Protecția de spate se găsește fie sub forma unei carcase rigide, dar mobile, fie sub forma unei plăci de spumă mai flexibilă, inserată într-o vestă subțire. Reglarea se face în față, cu ajutorul chingilor abdominale, în funcție de modele. Protecțiile de spate sunt concepute pentru a fi mai confortabile decât vestele de protecție, asigurând libertate de mișcare. Sunt mai discrete și mai puțin jenante, dar nivelul lor de protecție este mult mai mic în comparație cu cel al vestei de siguranță.,Nivelul de protecție al vestelor este clasat în 3 categorii:

-Nivel 1: Protecție minimă, destinată jockeyi-lor profesioniști (nu avem Nivelul 1 în gama noastră)

-Nivel 2: Protecție potrivită pentru practică de risc intermediar. Este nivelul minim necesar pentru a practica echitație la nivel ocazional. Este potrivită și pentru călăreți care practică echitația la nivel consecvent. Îndeplinește minimul recomandat pentru activitățile ecvestre normale, de la începători, până la avansați, care practică în club sau sunt independenti.

-Nivel 3: Protecție superioară, potrivită pentru echitație de la nivel începător până la nivel de competiție. Este destinată și persoanelor care lucrează cu caii și care riscă să fie loviți de aceștia.

 Este nivelul de protecție cerut pentru călăreți care practică ramura atelajelor sau participa in probele de concurs complet.

Protecțiile de spate sunt certificate pentru practicarea echitației la nivel expert, în baza normei EN1621-2: Protecții de spate împotriva șocurilor mecanice pentru motocicliști. Nu sunt autorizate pentru competiții în care purtarea unei veste de siguranță de protecție nivelul 3 este obligatorie: pentru proba de cross CCE și proba de maraton, în concurs de atelaj. Pentru ca protecția ta să fie bine reglată, este important să alegi mărimea potrivita, în funcție de 3 măsuri:

-circumferința pieptului

-circumferința taliei

-înălțimea taliei-umerilor

Odată ce îți cunoști măsurile, urmează ghidul pentru a găsi mărimea ce ți se potrivește.

În general, majoritatea modelelor se reglează la nivelul taliei și pieptului, cu ajutorul cataramelor sau a benzilor cu arici. Trebuie să îți știi bine lungimea spatelui. Dacă vesta este prea lungă, te va împiedica să te așezi în șa, iar dacă este prea scurtă, nu îți va proteja rinichii.

Fie că ai ales o vestă de protecție sau o protecție de spate, este important să o ajustezi bine, pentru protecție optimă. Pentru eficiență, trebuie să fie purtată cât mai aproape de corp.

Vesta trebuie să fie purtată direct deasupra tricoului sau puloverului. Iarna, vesta nu trebuie purtată pe deasupra gecii sau a jachetei.

Anumite modele dispun de fermoare în față. Astfel, vesta se poate regla o singură dată și se poate îmbrăca și dezbrăca, fără modificarea reglajelor. Anumite modele dispun de repere vizuale care îți indică dacă vesta este bine ajustată (partea roșie trebuie să fie acoperită complet).

Dacă vesta ta e prea strânsă, riscă să te jeneze și să îți împiedice mișcările și respirația. Pe de altă parte, o vestă prea largă nu va fi eficientă în caz de cădere, pentru că s-ar putea deplasa, iar zonele întărite nu ar mai fi amplasate pe părțile corpului care trebuie protejate prioritar.