Cum citești corect o hartă

Cum citești corect o hartă

Dincolo de GPS și Google Maps: cum hărțile montane pot fi cel mai bun partener de drumetie în munți sau în oraș

Descoperă magia hărților: cum sa le citești și tot ce trebuie să stii pentru o călătorie fără limite

Acum câteva mii de ani strămoșii noștri se orientau după soare, lună, nori și stele, și natura înconjurătoare. Azi este de ajuns să scoatem telefonul din buzunar și prietenul Google Maps ne spune orice dorim. Între cele două tipuri de orientare, hărțile au ocupat un loc aparte în istoria oamenilor și ar fi foarte util să știm să "citim" o hartă. O hartă tipărită este și un element de siguranță, nu doar pentru drumețiile montane ci și pentru un city-break într-un oraș mare.


Cu toții știm că Pământul are o formă sferică și o suprafața imensă, de milioane de km pătrați. Totuși, cu ajutorul harților, putem purta cu noi o bucățică din suprafața terestră, până la întreaga reprezentare a suprafeței planetei noastre. Astfel, hărțile sunt o reprezentare în plan orizontal a suprafeței pământului. Deoarece pe o bucată de hârtie nu se pot înșiră absolut toate elementele din teren, în realizarea harților sunt folosite mai multe procese precum cel de generalizare și micșorare.
Munți, râuri, păduri, orașe sunt reprezentate cu ajutorul unor puncte, linii sau poligoane mai mult sau mai puțin generalizate. Cu cât gradul de generalizare este mai scăzut, cu atât forma elementelor din teren va fi mai aproape de realitate.
Un alt element important al hărților este scara, care reprezintă puntea de legătură dintre distanțele de pe hartă și distanțele reale, din teren.

Elemente specifice unei hărți de drumetie

1. Titlul hărții – citirea unei hărti ar trebui începută de fiecare dată cu titlul harții – acesta indică tipul hărții și zona reprezentată (ex. Harta de drumeție a Masivului Bucegi.).
2. Legenda – explică semnificația simbolurilor și culorilor de pe hartă – de exemplu, un râu va fi reprezentat cu o linie albastră, sau culoarea maro închis va indica altitudini ridicate, zone montane.
3. Scara hărții – te ajuta să apreciezi distanța dintre două puncte de pe hartă – astfel un cm de pe hartă poate coresunde unui anumit număr de metrii sau km din teren.
4. Curbe de nivel – sunt linii desenate pe unele hărti, precum cele de drumeție, care pot fi folosite pentru aprecierea altitudinii unor puncte de pe hartă sau pentru a vedea formele de relief
5. Orientarea hărti – este o săgeată orientată cu vârful către nord – împreună cu o busolă, te ajută să te orientezi pe traseu.
6. Caroiajul hărții – o rețea de linii suprapusă peste hartă, care poate fi de folos pentru calcularea poziției unui punct (coordonate geografice)
7. Autorul și anul în care a fost întocmită harta.

Ți-am stârnit interesul? Află mai multe! 

Cum citești corect o hartă

1. Curbele de nivel

Liniile de culoare maro pe care le regăsim în special pe hărțile de drumeție, se numesc curbe de nivel. Cu ajutorul acestor linii se poate reprezenta relieful (ex. - munți, dealuri, văi, depresiuni, platouri). Astfel, dacă știm să citim mesajul transmis de aceste linii, cu puțină practică, harta din fata noastră se va transforma într-o reprezentare tridimensională a reliefului.


Liniile de culoare maro pe care le regăsim în special pe hărțile de drumeție, se numesc curbe de nivel. Cu ajutorul acestor linii se poate reprezenta relieful (ex. - munți, dealuri, văi,  
depresiuni, platouri). Astfel, dacă știm să citim mesajul transmis de aceste linii, cu puțină practică, harta din fata noastră se va transforma într-o reprezentare tridimensională a reliefului.


Pe lângă faptul că ne ajută să identifcam formele de relief, curbele de nivel sunt utile și pentru calcularea altitudinilor de pe hartă. Astfel, fiecărei linii îi este atribuită o anumită valoare altitudinală. Din acest punct de vedere, o curbă de nivel este o linie care unește punctele cu aceeași altitudine de pe o hartă. Dacă dorim să aflăm la ce altitudine se află un punct (de ex. cabana, ivor), este de ajuns să vedem ce valori au curbele de nivel între care
este plasat.

Cum citești corect o hartă

2. Scara hărții

Scara ne poate fi de folos atunci când vrem să măsuram distanța. De exemplu, știind că 1cm pe hartă reprezintă 1km în teren, putem calcula astfel distanța dintre două puncte.
Scara poate fi numerică sau grafică.
Scara numerică - 1:100,000 - ne spune că 1 cm = 100,000 cm în teren, adică 1 cm = 1000 m (1km).
Scara grafică – este un segment desenat pe hartă, lungimea acestuia reprezentând o anumită distanță din teren.

Cum citești corect o hartă

3. Simboluri întâlnite pe hărțile montane

Pe o hartă, simbolurile sunt folosite pentru a reprezenta realitatea din teren. De exemplu, râurile sau pădurile sunt reprezentate prin linii de culoare albastră sau poligoane de culoare verde pe aproape orice tip de hartă.
Hărțile de drumeție au anumite simboluri și elemente speciale care ne ajută la orientarea în teren. Dintre acestea, traseele turistice împreună cu marcajele acestora ocupă un loc aparte. Traseele turistice sunt de obicei reprezentate prin linii de o anumită culoare. În lungul acestor linii sunt regăsite marcajele. Marcajele pot fi avea mai multe forme și culori, însă cele mai des intlnite sunt banda, crucea, cercul și triunghiul, care pot fi de culoare roșie galbenă sau albastră. Forma acestora indică tipul de traseu (ex. Traseu de creastă).

Alte simboluri întâlnite pe o hartă montană pot indica poziția izvoarelor, stânelor, zonelor dificile și multe altele. Pentru a afla semnificația acestora ne vine în ajutor legenda hărții.

Cum citești corect o hartă

4. Orientarea hărții

Cele mai multe hărti sunt în așa fel desenate astfel încât să aibă nordul în partea de sus. Pentru a verifica acest lucru putem caută săgeata care indică nordul, care este așezată de obicei într-unul din colțurile hărții sau lângă legendă. 

O metodă simplă este de a ne orienta cu fața spre nord cu ajutorul busolei și de a citi harta stând în poziția respectivă, adică cu fața spre nord. Pentru a găsi nordul, ținem busola orizontal și căutam să aliniem acul acesteia cu indicația nordului de pe cadran. După ce ne-am poziționat cu fața spre nord, deschidem și citim harta având grija să rămânem în continuare orientați spre nord. Astfel, nordul real va corespounde cu nordul hărții. În acest moment, știind poziția noastră pe hartă, vom putea găsi cu ușurință poteca potrivită.

O legendă bine elaborată și ușor de înțeles este esențială pentru că utilizatorii să utilizeze eficient harta în explorările lor montane, dar chiar și cu indicații minime o hartă își va dovedi oricând utilitatea.

Gadget-urile, cum ar fi un ceas cu GPS, pot să rămână pe primul loc, dar e bine să ai o alternativă la îndemână, pentru că indiferent de vreme sau conexiune la internet, o hartă printată îți va fi de folos și o poți folosi oricând, fără să îți dea "erori" sau să cântărească "o tonă". Ai putea privi harta ca pe un extra element de siguranță în drumețiile sau călătoriile tale!

Descoperă și...

CUM SE UTILIZEAZĂ CORECT BUSOLA

CUM SE UTILIZEAZĂ CORECT BUSOLA

DEPLASARE DINTR-UN PUNCT “A” ÎNTR-UN PUNCT “B”, CU AJUTORUL BUSOLEI ESTE IMPORTANT SĂ AI VEDERE PANORAMICĂ AȘAZĂ BUSOLA PE HARTĂ