Unselected
Cum alegi momeala pentru pescuitul la crap - criterii de care să ții cont

Cum alegi momeala pentru pescuitul la crap - criterii de care să ții cont

Tipuri de momeli pentru pescuitul la crap ▪ Momelile de nutritie ▪ Momelile artificiale ▪ Cum alegi momeala potrivita - de ce criterii sa tii cont

Unselected

O partidă reușită de pescuit la crap depinde de foarte mulți factori, iar alegerea momelii potrivite este unul dintre cei mai importanți dintre ei. Concret, este vorba despre înțelegerea comportamentului de hrănire al peștelui, astfel încât să pui în aplicare cea mai eficientă strategie ca să-l atragi. Poți face acest lucru cu ajutorul mai multor tipuri de momeli sau de nade.

În cele ce urmează, afli care sunt cele mai eficiente momeli pentru pescuitul la crap și de ce criterii ar trebui să ții cont atunci când le alegi.

Unselected

Tipuri de momeli pentru pescuitul la crap

În general, pescuitul la crap necesită timp și o cantitate mare de momeală, pentru că vorbim despre o specie care nu se lasă ușor capturată. Momelile pentru crap se pot grupa în două mari categorii: de nutriție (de hrănire, bogate în uleiuri și proteine) și artificiale (de atracție la nivel olfactiv și vizual).

Cum alegi momeala pentru pescuitul la crap - criterii de care să ții cont

Momelile de nutriție

Momelile de nutriție sunt fie vegetale, fie de origine animală și se referă la diverse amestecuri de făinuri obținute din cereale, precum porumbul, mazărea, cartoful, soia, grâul, alunele tigrate ori din diferite specii de pești sau moluște, cum ar fi krill, larve, scoici. Acestea sunt supuse unei minime procesări mecanice (mărunțire sau tocare), termice (fierte), enzimatice, rezultând forme finale denumite boilies sau pelete. Tot în categoria momelilor de nutriție intră și momelile vii, cum sunt viermii, râmele sau larvele de libelulă, precum și mămăliga, porumbul sau semințele.

Unselected
  • Semințe


    Semințele sunt o momeală simplă și atractivă, care asigură o digestie ușoară pentru pești. Pentru mai multă eficiență, este recomandată înmuierea lor în nade. Un amestec de boabe de grâu și porumb, semințe de cânepă și alune tigrate, de exemplu, poate fi ideal pentru partidele rapide de pescuit. Atuul lor este că au capacitatea de a menține mult timp peștele în zona de nădire.

  • Mămăligă sau pâine

    Una dintre cele mai simple momeli de nutriție este mămăliga sau pâinea. Aceasta poate fi atașată pe cârlig, condiția fiind să aibă o greutate mică și să poată fi aspirată cu ușurință de către crap. Hrănirea prin aspirație este o caracteristică a acestui pește. Dezavantajul este că nu există o traiectorie precisă a cârligului, odată ce a ajuns în gura peștelui, și îl poți scăpa foarte ușor.

  • Momeală vie

    Larvele de libelulă, viermii și râmele sunt printre cele mai atractive momeli pentru crapi, datorită mișcărilor lor care emit vibrații sub apă. Reține că momeala vie este eficientă, în toate tipurile de apă (bălți amenajate sau râuri sălbatice, așa cum este Dunărea). 

Unselected
  • Boilies

    Concepute din amestecuri de făină de porumb, grâu, soia și semințe de rapiță, momelile de tip boilies pot fi dense sau solubile. Cele dense sunt supuse unei procesări termice, iar cele solubile, nu. Diferența majoră dintre ele este că primele sunt ideale pentru partidele de pescuit lungi, pentru că nu se dizolvă timp de 72 de ore.

    Cele solubile sunt recomandate pentru partidele scurte sau rapide, ele se dispersează progresiv, dar rapid, în doar două ore. Indiferent de metoda de obținere, momeala boilies este vizibilă, ușor de digerat și poate fi eliminată fără să creeze probleme digestive peștelui. Pentru a-ți crește șansele de a captura crapul cu boilies, alege aromele puternice, atractive pentru pește, așa cum sunt spicy birdfood, scopex, gammarus, ficat, usturoi, căpșune, ananas.

  • Porumb

    Porumbul poate fi gata dipuit sau poți folosi tu un dip bogat în arome și îndulcitori, irezistibil pentru crapi. Pentru un plus de atractivitate vizuală, poți opta pentru un mix de boabe de porumb copt, galben și roșu, optimizându-ți șansele de a captura crapii.

  • Pelete

    Un alt tip de momeală de nutriție pe care o poți alege pentru pescuitul la crap sunt peletele. Acestea se diluează în apă, pentru a atrage crapul de la distanță. Peletele din porumb de floricele, de exemplu, atrag un număr mare de pești și sunt special concepute pentru a stimula pofta de mâncare a crapilor, fără a le crea senzația de sațietate. Dacă preferi pescuitul staționar și vrei să atragi exemplare mari, este indicat să utilizezi pelete din șrot de grâu, făină de grâu cu aromă de vanilie și usturoi.

Unselected
Cum alegi momeala pentru pescuitul la crap - criterii de care să ții cont

Momeli de atracție


Momelile de atracție sunt spectaculoase din punct de vedere vizual și olfactiv. Ele se împart în două mari categorii: momelile artificiale, care sunt exclusiv sintetice, și cele critic echilibrate, care sunt un mix de momeli de nutriție și artificiale. De exemplu, pe cârlig pot fi puse trei boabe de porumb și un pop-up (momeala artificială flotantă) sau o imitație de pelete ori boilies.

Unselected
  • Momeli artificiale 

    Printre cele mai utilizate momeli artificiale sunt pop-up-urile, un mix granulat care eliberează arome foarte atractive pentru crapi. Un pop-up poate fi folosit singur sau în combinație cu boiliesuri/pelete ori îl poți îmbrăca în pastă de boilies. Poți alege mai multe stiluri de a captura crapul, iar pescuitul la feeder este unul dintre cele mai interesante tipuri de pescuit staționar. Crapul este un pește căruia îi place să stea, în mod special, pe fundul apei, deși mai urcă, uneori, pentru a se hrăni, și spre suprafață. În pescuitul la feeder, lesturile, formate din coșulețe sau plăcuțe momitoare, țin montura, nada și momeala pe fundul apei, crescându-ți șansele să prinzi rapid crapul, în cantități mari. Avantajele folosirii unui pop-up pentru pescuitul la feeder vine din flotabilitatea mare (chiar și 24 de ore), vizibilitate și culoarea atractivă.

  • Momelile critic echilibrate

    Spre deosebire de momelile artificiale, cum ar fi pop-ul, care este exclusiv flotant, cele critic echilibrate sunt, de regulă, o combinație de amestecuri sintetice și naturale. Poți alege, de pildă, boiliesuri critic echilibrate, bogate în arome, uleiuri esențiale, îndulcitori, proteine lactice, aminoacizi și care prezintă, în același timp, flotabilitate și atractivitate vizuală excelente.

Unselected

Criterii pentru alegerea momelii potrivite

Succesul unei partide de pescuit depinde de foarte mulți factori, pe care este bine să-i iei în calcul atunci când alegi momeala. Iată care sunt cei mai importanți dintre ei:

cârlig sau fir - textura și mărimea momelii la crap sunt definitorii, pentru că în funcție de ele, poți atașa momeala ca porumbul, mămăliga, pâinea, pelete, râmele, viermii, libelulele, direct pe cârlig; firul de păr presupune un diametru redus al sistemului de suport al momelii, care poate fi textil sau din nylon, de exemplu;

👉 Oferă un plus de atractivitate momelii de cârlig, cu ajutorul pastei de boilies Caps&Peste CPK. Solubilă și bogată în elemente nutritive, pasta este ideală pentru a înveli momelile de cârlig, plumbii și poate fi folosită chiar ca nadă.

anotimp - crapul se comportă diferit, în funcție de anotimp; de exemplu, vara, când temperaturile sunt ridicate, partidele de pescuit la crap sunt lungi (pot dura și 48 de ore) și este bine să optezi pentru momeală cu atracție vizuală și olfactivă puternică, pentru a-l putea captura; toamna și primăvara, adică la început și la sfârșit de sezon, este indicată momeala cu putere proteică mare;

👉 Alege porumbul flotant (fabricat in Romania) CPK, o momeală de cârlig cu atracție vizuală și olfactivă excelentă, special concepută pentru pescuitul crapului și amurului, în perioadele caniculare.

temperatura apei - crapul este un pește căruia îi plac temperaturile ridicate; în apele reci, digestia este mai greoaie și are un apetit scăzut; pentru aceste situații, este indicată momeala naturală, ca râmele, viermii și libelulele, însoțită de un pat de nadă mic și compact;
mărimea peștilor vizați - dacă vrei să capturezi exemplare mari, este nevoie de momeală specială, care stimulează pofta de mâncare, cum ar fi boiliesurile; poți atașa pe cârlig câte două boilies-uri, acestea neputând fi aspirate de crapii mici;
cantitatea - dacă vrei să prinzi cât mai mulți pești, atunci este nevoie de momeală cu diametru mic, ce atrage crapii de toate mărimile și vârstele (crapii maturi sunt foarte selectivi);
tipul apei - momelile de orice tip sunt recomandate atât pentru bălți, cât și pentru râurile sălbatice, diferența constând în cantitatea folosită; astfel, pentru că în râuri există curenții care transportă momeala, este nevoie de momeală mai multă și mai aromată decât pe bălți.

O partidă reușită de pescuit la crap depinde de alegerea momelii potrivite. Ține cont de comportamentul crapului, care se hrănește atât pe fundul apei, cât și la suprafața ei, prin aspirare, și care este iubitor de căldură. Principalele atracții pentru el sunt aromele puternice de fructe, pește sau moluște și culorile vii, cum sunt roșul, rozul, galbenul, verdele sau cele fosforescente.

Cum alegi momeala pentru pescuitul la crap - criterii de care să ții cont