CROSA DE HOCHEI – CUM SĂ O ALEGI PE CEA CARE ȚI SE POTRIVEȘTE CEL MAI BINE

Crosa de hochei – cum să o alegi pe cea care ți se potrivește cel mai bine

Crose pentru nivel începător Crose pentru nivelul intermediar Crose pentru nivelul avansat

Deși în România hocheiul pe gheață nu este încă foarte răspândit, numărul pasionaților acestui sport extraordinar este în creștere de la an la an. Spirit de echipă, tehnică, adrenalină, pasiune și viteză. Le ai pe toate la un loc, iar dacă adaugi și fascinația patinajului, atunci înseamnă că ți-ai format întreaga imagine asupra acestui sport. La o primă vedere, pare o disciplină pretențioasă, pentru că implică un echipament deosebit și săli speciale. Dar este vorba, totuși, de hochei pe gheață! Iar dacă ai un strop de ambiție, vei vedea că nu este chiar atât de greu să-ți împlinești visul. Și să nu-ți fie teamă de faptul că implică și contact fizic. Când vei intra pe gheață, vei fi protejat de echipament, așa că nu-ți face niciun fel de probleme în privința integrității tale fizice.

Indiferent de sportul practicat, echipamentul trebuie să ți se potrivească, să te ajute în ceea ce ți-ai propus. La hochei pe gheață, lucrurile par un pic mai complicate. Elementul-cheie este crosa, iar alegerea acesteia trebuie făcută cu mare atenție. Iată, în continuare, câteva sfaturi care te vor ajuta să alegi crosa ideală pentru tine!

CROSA DE HOCHEI – CUM SĂ O ALEGI PE CEA CARE ȚI SE POTRIVEȘTE CEL MAI BINE

1. Crose pentru nivel începător

Ești încă la început, abia ai primit “botezul” gheții? E drept, ai încredere în capacitatea ta de a patina fără probleme, însă până la nivelul “pro” mai ai mult. În acest stadiu, trebuie să pasezi repede și scurt. Ai nevoie de toată forța pentru a-ți menține echilibrul, ceea ce înseamnă că îți trebuie o crosă cât mai ușoară. Cele fabricate 100% din fibră de sticlă sunt foarte ușor de manevrat și corespund exigențelor practicării la club. Compoziția lamei acestui tip de crosă este 60.00% Fibră de sticlă, 20.00% Carbon, 20.00% Acrilonitril butadien stiren, ceea ce asigură o manevrabilitate extraordinară și o rezistență deosebită.

CROSA DE HOCHEI – CUM SĂ O ALEGI PE CEA CARE ȚI SE POTRIVEȘTE CEL MAI BINE

2. Crose pentru nivelul intermediar

Deja te-ai acomodat cu hocheiul și cu regulile acestuia? Știi că nu trebuie să pasezi peste două linii și deja trimiți pucul pe poziția viitoare a coechipierilor? E semn că ai trecut la categoria “intermediar”. Ai nevoie de un alt tip de crosă, pentru a-ți putea continua progresul. Una din material compozit, carbon și fibră de sticlă, pentru greutate redusă. Acum, că ai făcut acest pas, vei da pase mai lungi, așa că îți trebuie putere. Este exact ceea ce face carbonul: restituie forța la lansare. De asemenea, acesta are rezistență foarte mare la șocuri și nu se deteriorează în timp – compoziția sa este de 50.00% Fibră de sticlă, 50.00% Carbon, care asigură durabilitatea crescută. Un alt aspect important: lama este fabricată în proporție de 60.00% din Carbon.

CROSA DE HOCHEI – CUM SĂ O ALEGI PE CEA CARE ȚI SE POTRIVEȘTE CEL MAI BINE

3. Crose pentru nivelul avansat

Ai ajuns jucător de bază al echipei, iar antrenorul își pune toată încrederea în tine? Rezultatele sunt tot mai bune, ai înscris și goluri sau ai avut mai multe “assist”-uri (pase de gol)? Îți place tot mai mult hocheiul pe gheață, nu-i așa? Și chiar dacă nu ești un Wayne Gretzky, visezi să ajungi, cândva ca el. Dar cum, cu o crosă de nivel intermediar? Nu, în niciun caz! Ai nevoie de o crosă fabricată 100% din carbon. Cu o greutate de 455 de grame, ea ar fi potrivită pentru nivelul la care ai ajuns. Asta pentru că principalul său atu este lejeritatea. O astfel de crosă de hochei este foarte ușor de manevrat și, în plus, cu ea vei avea un control mult mai bun și asupra pucului. Vei putea, în sfârșit, să joci ca un profesionist, pentru că restituie toată forța emisă de jucător în timpul lansărilor și paselor. De asemenea, lama este tot din Carbon 100%, ceea ce înseamnă o flexibilitate extraordinară și o durabilitate aproape nelimitată. Vei simți schimbarea aproape imediat, randamentul ți se va îmbunătăți subit, iar plăcerea de a juca hochei pe gheață va fi incomparabi

În concluzie, este bine să își alegi crosa în funcție de nivelul la care te afli. Pentru a practica hocheiul pe gheață va trebui să treci prin aceste etape. Dar, pentru că pasiunea ta este mare, cu siguranță vei reuși. Nu trebuie să te temi de nimic. Nimeni nu s-a născut învățat. Pe de altă parte, nimic nu se compară cu senzația pe care o vei avea atunci când vei conduce pucul ca un profesionist sau când vei trage la poartă de la distanță. Nu mai aștepta! Dă frâu liber visurilor tale!