BENEFICIILE SPORTULUI PENTRU COPII

Copilul cel mare practică fotbal de 4 ani, celălalt băiețel merge la judo și cel mai mic începe să practice baby gym? În general, știi că sportul este bun pentru sănătate, dar cunoști cu precizie beneficiile activității fizice pentru copii? Beneficiile sportului sunt numeroase și privesc atât dezvoltarea fizică a micuților, cât și dezvoltarea lor personală. Nu toate sporturile prezintă aceleași avantaje, dar grație specificității acestora, acestea îi ajută pe copii să crească frumos și să își dezvolte anumite calități.

Cuprins

  1. DESCOPERIREA PROPRIULUI CORP
  2. ADOPTAREA UNOR OBICEIURI SĂNĂTOASE
  3. ASIMILAREA UNOR PRINCIPII UTILE ÎN SOCIETATE

1. DESCOPERIREA PROPRIULUI CORP

Activitățile practicate de către copii, indiferent că vorbim despre înot sau baby gym, le permit, în primul rând, să își descopere corpul și funcționarea acestuia.
„Realizând diferite mișcări, în apă sau pe un anumit parcurs de mobilitate, copiii învață să își coordoneze mișcările între ele, să le coordoneze cu simțurile, precum văzul, să înțeleagă cum evoluează corpul lor în spațiu, propriocepția, să își găsească echilibrul și să își identifice punctele de sprijin. Practic, aceștia își construiesc schema lor corporală.” indică Joëlle Jolly, profesor de sport.
Pe scurt, orice program sportiv constituie o bază excelentă pentru alte activități.

accesorii Domyos pentru mentinerea echilibrului

2. ADOPTAREA UNOR OBICEIURI SĂNĂTOASE

Exact ca în cazul adulților, sportul reprezintă și în cazul copiilor o modalitate de combatere a obezității, de tonifiere a mușchilor și de lucrarea a mobilității articulațiilor.
„În rândul copiilor, obezitatea și riscurile antrenate de această boală, precum diabetul, este în creștere. Familiarizarea copiilor cu activitățile sportive și cu mișcarea reprezintă o oportunitate de a îi proteja de aceste pericole și de a îi învăța cum să aibă o viață sănătoasă. Obișnuindu-i cu aceste lucruri de mici, ei vor continua să facă sport atunci când vor fi adolescenți și apoi adulți, vor cunoaște beneficiile acestora”.

3. ASIMILAREA UNOR PRINCIPII UTILE ÎN SOCIETATE

În funcție de vârstă și disciplinele practicate, copiii vor dobândi anumite noțiuni, unele mai utile decât altele. „O sesiune de sport înseamnă respectarea unei ore precise, respectarea antrenorului și a regulilor pe care se bazează realizarea exercițiilor” indică Joëlle Jolly. La acestea se adaugă și ceea ce este legat de colectivitate. Copilul care face sport va înțelege că oamenii sunt diferiți, că fiecare dintre ei prezintă calități unice și că trebuie să îi respecte pe ceilalți, indiferent că sunt colegi, adversari. Sportul permite interacțiunea cu ceilalți și dezvoltarea spiritului de echipă. Altfel spus, copilul va asimila diverse principii și valori care îi vor fi utile când va crește mai mare”.

COPILUL TĂU CE SPORT PRACTICĂ, DE CÂND ȘI CARE SUNT AVANTAJELE PE CARE CONSIDERI CĂ LE ARE ASUPRA LUI?

Cât de mult ți-a plăcut articolul nostru?

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, medie: 3,00 din 5)
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Articole recomandate

EXERCITII CARDIO ⋆ PENTRU ACASA
By Decathlon  /  Ultima actualizare: Nov 5, 2020
EXERCITII ABDOMEN ⋆ ANTRENAMENTE PENTRU ACASA
By Decathlon  /  Ultima actualizare: May 6, 2020
PILATES – DESCOPERIȚI BENEFICIILE ACESTUI SPORT
By Decathlon  /  Ultima actualizare: Mar 10, 2020