BENEFICIILE PRACTICĂRII DE STAND UP PADDLE (SUP)

Stand up paddle-ul are numeroase efecte pozitive atât asupra corpului, cât și a stării noastre de spirit. Practicarea de stand up paddle este o adevărată sursă de energie pozitivă.

Deși stand up paddle-ul îți solicită mușchii, aproape că nu vei simți că faci vreun efort pentru a înainta pe apă. Acest sport îți oferă ocazia să admiri în liniște peisajul, dar și să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă, nu privind înspre apă de pe uscat, ci invers.

Cuprins

  1. ÎȚI TONIFIEZI MUSCULATURA – TE MENȚII ÎN FORMĂ ÎNTR-UN MOD PLĂCUT
  2. SPORT INEDIT, EXPERIENȚE INEDITE – PE APĂ, TOTUL E DIFERIT
  3. UN SPORT PENTRU ÎNTREAGA FAMILIE
  4. DESCOPERĂ UN SPORT NOU CE POATE FI PRACTICAT PE TOT PARCURSUL ANULUI

1. ÎȚI TONIFIEZI MUSCULATURA – TE MENȚII ÎN FORMĂ ÎNTR-UN MOD PLĂCUT

Atunci când vâslești stând în picioare pe placa de stand up paddle, într-un ritm lent, soliciți sistemul cardiovascular, dar și muschii:
– picioarele asigură stabilitatea (propriocepție)
– centura abdominală transmite mișcarea de propulsare de la pagaie către placă, pentru a înainta
– partea superioară a corpului (umerii, brațele, mușchii spatelui) lucrează atunci când vâslești.

Dacă folosești o placă gonflabilă, utilizarea pompei este o modalitate bună de încălzire înainte de lansarea pe apă.

2. SPORT INEDIT, EXPERIENȚE INEDITE – PE APĂ, TOTUL E DIFERIT

Să înaintezi pe apă, într-un mediu puțin cunoscut, îți permite să admiri peisajele din perspective noi. În plus, nu trebuie să te îndepărtezi prea mult de mal pentru a găsi un loc cu apă calmă, de unde să poți admira uscatul.
Această senzație de libertate, de bucurie a descoperirii de senzații noi, îți permite să te detașezi rapid de grijile zilnice! Îți vei dori să repeți experiența cât mai curând!

3. UN SPORT PENTRU ÎNTREAGA FAMILIE

Chiar și o singură placă de stand up paddle este suficientă pentru a asigura buna dispoziție întregii familii. Copiii se pot așeza în partea din față a plăcii, pentru scurte plimbări. În curând, își vor dori și ei să vâslească alături de cei mari. Pentru copii, placa de stand up paddle va fi ca un ponton plutitor, care îi poartă către noi aventuri. Dacă cei mici știu să înoate și au suficientă încredere că pot înota chiar și mai departe de mal, pot înota în jurul plăcii și reveni constant pentru a se odihni.
Dacă aveți 2 plăci de stand up paddle, puteți pleca și în doi.

4. DESCOPERĂ UN SPORT NOU CE POATE FI PRACTICAT PE TOT PARCURSUL ANULUI

Dacă, după depășirea ezitărilor normale de la început, te hotărăști să practici mai des acest sport, e timpul pentru plimbări mai lungi, în medii noi: pe mare, în apropierea malului, pe un lac sau fluviu. Nu uita de rucsacul etanș, care îți va proteja lucrurile personale de contactul cu apa, în timp ce tu te bucuri de vâslit.

Descoperă categoria de Stand up paddle

Cât de mult ți-a plăcut articolul nostru?

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, medie: 4,50 din 5)
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Articole recomandate

EXERCITII CARDIO ⋆ PENTRU ACASA
By Decathlon  /  Ultima actualizare: Nov 5, 2020
EXERCITII ABDOMEN ⋆ ANTRENAMENTE PENTRU ACASA
By Decathlon  /  Ultima actualizare: May 6, 2020
PILATES – DESCOPERIȚI BENEFICIILE ACESTUI SPORT
By Decathlon  /  Ultima actualizare: Mar 10, 2020