Practicarea surfului la 10 grade poate fi la îndemâna tuturor. Înainte de toate, trebuie să îți verifici condiția fizică. Apoi, dacă nu îți este teamă de apă rece: lansează-te ! Efectuează sesiuni de 30 până la 45 de minute, fără riscul de a amorți sau de a suferi de frig. Echipamentul tău de surf pentru iarnă îți va permite să profiți de valuri frumoase, departe de aglomerația din timpul verii.

UN COSTUM DIN NEOPREN INTEGRAL

Pentru a practica surf iarna, trebuie să te echipezi cu un costum din neopren. Datorită temperaturii, vei alege un costum integral. Costumele cu mâneci scurte sau decupate de la genunchi și costumele shorty se poartă doar în ape calde.
Neoprenul este format din asocierea unei spume cu niște mici bule de aer care asigură izolație și cu un material „jerseu” care oferă flexibilitate și rezistență costumului. Anumite costume din neopren conțin uneori material mesh subțire, anti îngheț, care anulează efectul de răcire al vântului pe un costum ud.
Eficiența izolației neoprenului depinde de grosimea sa. Așadar trebuie să alegi un costum de surf destul de gros, în funcție de temperatura apei. Această grosime este indicată prin două sau trei cifre: 5/4/3 milimetri, 4/3 sau 3/2 milimetri.
Trei cifre indică grosimea la nivelul bustului și al spatelui, picioarelor și brațelor.
Două cifre indică grosimea neoprenului la nivelul bustului și apoi grosimea la nivelul brațelor. Aceste costume sunt mai puțin groase pentru ușurarea rotației și a vâslirii.
Pentru mai mult confort termic, DECATHLON îți recomandă să porți un top termic pe sub costum. Există și topuri din neopren pentru a completa echipamentul tău de surf pentru iarnă.

MĂNUȘI ȘI ÎNCĂLȚĂMINTE

Apa rece anesteziază rapid orice senzație care provine de la picioare. DECATHLON îți recomandă să porți cizmulițe sau botoși pentru surf. Sunt articole indispensabile care completează costumul integral. Avantajul cizmulițelor, purtate cu costumul, este faptul că intrările apei vor fi limitate. Așadar optează pentru cizmulițe cu o grosime de 3 mm sau în mod ideal, 5 mm. Trebuie să fie adaptate lățimii și lungimii picioarelor tale. Atunci când probezi, asigură-te că degetele tale ating doar foarte puțin vârful încălțămintei atunci când stai în picioare. Astfel nu vei simți nici o durere la vârfurile picioarelor când vei fi în apă. Modelele cu deget mare despărțit și cu arici sunt cele care oferă cel mai mult confort pentru surf. Particularitatea cizmulițelor sau botoșilor de surf, în comparație cu încălțămintea pentru scufundări și navigație, este flexibilitatea lor. Aceasta asigură menținerea unui contact bun cu placa.
Să practici surf în apă rece fără să porți mănuși poate fi destul de dureros. Pentru a îți completa echipamentul de surf pentru iarnă, alege mănuși. Acestea trebuie să fie destul de groase. Minimul este de 2 milimetri grosime. Există mănuși speciale, purtate atât de surferi cât și de body-boarderi, care facilitează vâslirea. În ciuda protecției neoprenului, mâinile se răcesc. De aceea DECATHLON îți recomandă sesiuni de 45 de minute, cu pauze de încălzire între ele.

CAGULĂ, CĂCIULĂ SAU BENTIȚĂ

Capul nu suferă de frig atât de mult ca restul corpului. În schimb, corpul pierde până la 40 % din căldura sa la nivelul capului. Protejându-ți eficient capul, îți menții mai bine căldura. Costumul tău din neopren se oprește la gât și îți lasă capul descoperit. De aceea, DECATHLON îți recomandă să te echipezi cu o cagulă. Cagula integrală nu lasă descoperite decât nasul, ochii și gura. Este cea mai bună alegere pentru atunci când este foarte frig. În plus, îți protejează perfect urechile, care pot fi foarte sensibilizate de vânt. Cei mai puțin friguroși pot opta pentru căciuli și bentițe. Dacă temperaturile nu sunt foarte scăzute, aceste două articole sunt suficiente pentru menținerea căldurii și protejarea urechilor.

În concluzie, iată lista unui echipament bun de surf pe timp de iarnă:

În ape reci cu temperaturi între 10°C și 17°C :

– Un costum de surf 5/4/3 mm sau 4/3 mm
– O cagulă
– Cizmulițe de surf
– Mănuși dacă temperatura este mai mică de 12°C

În ape reci între 17°C et 22°C :

– Un costum 3/2 mm sau 2/2 mm

În ape călduțe de peste 20°C :

– Un costum shorty va fi suficient.
Practicarea surfului la 10 grade poate fi la îndemâna tuturor. Înainte de toate, trebuie să îți verifici condiția fizică. Apoi, dacă nu îți este teamă de apă rece: lansează-te ! Efectuează sesiuni de 30 până la 45 de minute, fără riscul de a amorți sau de a suferi de frig. Echipamentul tău de surf pentru iarnă îți va permite să profiți de valuri frumoase, departe de aglomerația din timpul verii.

Cât de mult ți-a plăcut articolul nostru?

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

 
Modalități de plată
NE GĂSIȚI PE