5 RECOMANDĂRI PENTRU PROTEJAREA ȘI ÎNTREȚINEREA MESEI DE TENIS

5 Recomandări pentru protejarea și întreținerea mesei de tenis

Află recomandările noastre pentru a te bucura cât mai mult timp de masa ta de tenis, în cele mai bune condiții.

Mesele de tenis în exterior Pongori, marca Decathlon pentru produse de tenis de masă, au o garanție de 10 ani. Mai jos, îți prezentăm recomandările noastre pentru a te bucura cât mai mult timp de masa ta de tenis, în cele mai bune condiții.

5 RECOMANDĂRI PENTRU PROTEJAREA ȘI ÎNTREȚINEREA MESEI DE TENIS

 Protejarea mesei

Chiar dacă masa are garanție 10 ani, ploaia, vântul, razele UV o pot deteriora. Pentru ca ricoșeul sau culoarea suprafețelor să nu fie afectate, masa de tenis trebuie acoperită cu o husă, atunci când nu este folosită.

Există 2 tipuri de huse: pentru masa pliată sau pentru masa deschisă. Atenție! Husele care se așază peste masa deschisă nu protejează masa de umiditate, din cauza condensului care se va forma, în mod inevitabil, între husă și suprafața orizontală a mesei.

5 RECOMANDĂRI PENTRU PROTEJAREA ȘI ÎNTREȚINEREA MESEI DE TENIS

Depozitarea mesei

La începutul iernii, dacă nu intenționezi să folosești masa de tenis în perioada care urmează, este important ca aceasta să fie depozitată într-un loc ferit de vânt.

Atunci când este pliată, vântul poate, cu ușurință, să împingă masa și să o răstoarne, iar efectele asupra mesei pot fi însemnate.

Așadar, depozitează masa în garaj sau sprijinită de un perete.

5 RECOMANDĂRI PENTRU PROTEJAREA ȘI ÎNTREȚINEREA MESEI DE TENIS

 Instalarea corectă a mesei

Dacă suprafața mesei nu este perfect dreaptă, dacă cele 2 panouri nu sunt perfect aliniate, jocul nu va mai fi la fel de plăcut, iar, pe termen lung, structura solicitată incorect va avea de suferit.

3 puncte de urmărit:

1. Montează masa pe o suprafață plană.
2. Aliniază panourile din care este compusă masa, folosind opțiunea de reglare a picioarelor.
3. Blochează roțile cu frâne pentru ca masa să nu se miște. Dacă roțile nu sunt prevăzute cu frâne, folosește piedicile.

5 RECOMANDĂRI PENTRU PROTEJAREA ȘI ÎNTREȚINEREA MESEI DE TENIS

Blochează corect panourile mesei

Mesele noastre de tenis au un sistem de siguranță: dacă panourile sunt blocate în poziția corectă, se va auzi un clic. Pentru a juca în condiții de siguranță, masa trebuie instalată într-un spațiu cât mai puțin aglomerat, cât mai larg, pentru a nu exista riscul de lovire, nici a participanților la joc, nici a mesei.

5 RECOMANDĂRI PENTRU PROTEJAREA ȘI ÎNTREȚINEREA MESEI DE TENIS

 Curățarea suprafeței de joc

Pentru a menține masa într-o stare bună, se impune o curățare consecventă. Atenție, suprafața mesei este sensibilă și nu trebuie curățată cu produse prea corozive sau care conțin solvanți. Cea mai bună metodă de curățare este cu mișcări circulare, folosind apă cu săpun, un burete (sau o bucată de material textil). La sfârșit, nu uita să o clătești cu apă curată.