Automasajul: ce este, când se face și ce beneficii oferă

Esenţială în procesul de tonifiere sau de construcție a masei musculare, recuperarea este etapa logică ce trebuie să urmeze după fiecare antrenament. Trecută cu vederea de multe ori, aceasta reprezintă un aspect important al performanţei atletice. Automasajul este un procedeu simplu şi foarte eficient, ce poate fi inclus cu uşurinţă în programul de recuperare. În cele de mai jos, vei găsi o parte dintre răspunsurile corecte la întrebările tale legate de această tehnică.

Vezi 👉 AICI oferta noastră de PREGĂTIRE ȘI RECUPERARE SPORTIVĂ 

Ce efecte are sportul asupra sănătății

Alături de o alimentație echilibrată și de o atitudine generală pozitivă, activitatea fizică reprezintă una dintre metodele prin care ne asigurăm că ținem la distanță riscuri importante pentru sănătate. Atât apariția, cât și evoluția bolilor cardiace, depresiei sau insomniei sunt puternic descurajate, în cazul unei persoane care obișnuiește să facă exerciții fizice de câteva ori pe săptămână. În ciuda acestui fapt, există și părți mai puțin plăcute ale obiceiului de a face sport, iar cauza lor stă în felul greșit în care unii dintre noi se antrenează. A strânge prea tare aparatele, a folosi greutăți excesive, a executa mișcări prea rapide sau a utiliza dispozitive dereglate sau nereglate corect ne face, mai degrabă, rău.

Fără o abordare corespunzătoare a modului în care te antrenezi, pe durata exercițiilor fizice, corpul tău va suferi tulburări ale echilibrului intern pe care ai putea să nu le resimți în timp real. Aceasta, pentru că efectul care se răsfrânge asupra tendoanelor și mușchilor poate persista chiar și după terminarea sesiunii de antrenament. Printre urmările mai puțin plăcute ale activității sportive se numără leziunile musculare, creşterea temperaturii corpului, perturbarea compoziţiei sanguine, deshidratarea, pierderea de substanţe nutritive, acumularea de acid lactic sau lipsa oxigenului. Prin urmare, recuperarea corespunzătoare este esenţială pentru ca tu să poți progresa în viitoarele antrenamente. 

Vezi categoria noastră de  ▶ MASAJ SPORTIV

Care sunt beneficiile automasajului

Netezirea și frământarea mușchilor, prin procedeul de automasaj, ajută aceste tipuri de țesut să alunece unul pe lângă celălalt și să se preseze reciproc. Astfel, este stimulată circulația sangvină de la nivelul vaselor limfatice. Prin netezire și frământare, mușchii se relaxează treptat și ies din starea de suprasolicitare. Cu un tonus muscular restabilit și cu țesuturi refăcute corespunzător, capacitatea de performanță va fi amplificată, chiar și în rândul sportivilor amatori. Mai mult, capacitatea naturală a organismului de a elimina toxinele este menținută la un nivel optim, cu efecte pozitive asupra stării fizice și psihice. Iată o trecere în revistă a celor mai evidente efecte pozitive de care te vei bucura după o automasare temeinică a părților corpului:

  • acționează direct asupra fibrelor musculare deteriorate, cu un efect de regenerare;
  • reduce nodurile musculare, aşa-numitele „puncte de declanșare“;
  • alungă durerea, prin efectul de relaxare a țesuturilor musculare;
  • ameliorează starea de oboseală şi oferă o senzaţie de bine, ce stimulează o recuperare musculară imediată;
  • elimină toxinele acumulate în timpul efortului.

Vezi categoria noastră de 👉 CREME SI ULEIURI PENTRU MASAJ SPORTIV

Cum se face automasajul și de ce accesorii ai nevoie

În primul rând, este recomandat să aştepţi câteva zeci de minute, înainte să începi masajul, pentru a te asigura că temperatura corpului este cea optimă. Nu în ultimul rând, orice presiune asupra masei musculare este total contraindicată atunci când ai de-a face cu răni deschise, cu rupturi musculare sau chiar cu arsuri. Un consult medical, în urma căruia să stabilești dacă poți aplica tehnici de automasaj, se impune în situația în care sunt prezente varice, tromboze sau flebite. Alături de aceste sfaturi specifice, trebuie să ții cont de unul universal valabil: este foarte important să te hidratezi, în paralel cu activitatea fizică. 

În acest mod, vei elimina mult mai ușor toxinele eliberate în timpul exerciţiului fizic. Masajul va fi cu atât mai plăcut, cu cât vei aplica pe zona vizată un gel de încălzire sau o cremă de masaj cu uleiuri esențiale. Acestea vor decontracta mușchii, pentru o mai bună recuperare și prevenire rapidă a tensiunilor musculare, pe măsură ce se transformă în ulei, pe durata aplicării. În funcție de accesoriile pe care le vei alege, masajul trebuie realizat în următoarele moduri:

Bila de masaj: mică şi flexibilă, aceasta este ideală pentru a calma tensiunea şi a stimula circulaţia sanguină. O poţi utiliza pentru durerea cervicală sau pentru contracțiile de la nivelul pectoralilor, gâtului sau picioarelor.

Roller de masaj sau foam roller: deşi oferă o senzație mai puţin plăcută la început, acesta este recomandat sportivilor care doresc un masaj al muşchilor tricepsului, fesieri sau ai cvadricepsului.

Stick de masaj: băţul de masaj este cel mai simplu mod pentru a începe automasajul. Aceasta, pentru că este mai uşor de controlat şi mai puţin dureros, în comparație cu rola de masaj. Accesoriul este recomandat pentru muşchii tricepsului, ai tibiei, precum și pentru muşchiul cvadriceps.

Acestea sunt ponturile care vor completa optim rutina ta de exerciții, pentru o abordare holistică a unui stil de viață cu adevărat echilibrat. Adoptă o atitudine prudentă și acordă atenție caracteristicilor organismului tău, iar rezultatele nu vor întârzia să apară.

Cât de mult ți-a plăcut articolul nostru?

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (6 voturi, medie: 3,67 din 5)
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Articole recomandate

EXERCITII CARDIO ⋆ PENTRU ACASA
By Decathlon  /  Ultima actualizare: Nov 5, 2020
EXERCITII ABDOMEN ⋆ ANTRENAMENTE PENTRU ACASA
By Decathlon  /  Ultima actualizare: Jun 17, 2021
PILATES – DESCOPERIȚI BENEFICIILE ACESTUI SPORT
By Decathlon  /  Ultima actualizare: Mar 10, 2020