ORAȘUL, O ADEVĂRATĂ JUNGLĂ PENTRU BICICLETE EVITĂ PERICOLELE

Bicicleta este un mijloc de transport urban rapid, practic și agreabil, cu care poți merge la serviciu, la cumpărături sau pur şi simplu la plimbare. Nu este periculos să te deplasezi cu bicicleta, atât timp cât cunoști potențialele riscuri și atât timp cât respecți regulile de circulație. Care sunt adevăratele pericole și cum să le eviți ?

CELELALTE VEHICULE CARE CIRCULĂ

Primul pericol provine de la automobile și alte vehicule. Trebuie să fii foarte atent, mai ales în apropierea unei intersecții. Încetinește chiar dacă ai prioritate, astfel încât să fii pregătit să te oprești în orice moment.

Este obligatoriu să respecți Codul rutier, la fel ca orice alt vehicul. Anunță-ți din timp manevrele și schimbările de direcție. Evitând să surprinzi celelalte vehicule, nu iei nici un risc.

Pentru siguranța ta, alege să circuli pe o pistă ciclabilă, chiar dacă nu este obligatoriu (nu și în cazul în care există un panou care indică interzicerea bicicletelor).

ATENȚIE LA PORTIERELE MAȘINILOR

Portierele mașinilor reprezintă un risc major al circulării urbane pe bicicletă. Pentru a evita acest pericol, atunci când mergi pe lângă vehicule staționate plasează-te, dacă este posibil, la o distanță de o portieră deschisă de aceste mașini. Fii întotdeauna atent și pregătit să reacționezi în orice moment.

În Codul rutier este specificat că șoferilor le este interzis să deschidă o portieră dacă această manevră constituie un pericol pentru ei sau pentru ceilalți. Cu toate acestea, acest pericol este foarte real pentru cicliști și este o cauză frecventă a căzăturilor și accidentelor.

AUTOBUZUL : VEHICUL CU PRIORITATE

Nu uita că în oraș, autobuzele au prioritate. Fii foarte atent în apropierea unui autobuz: autobuzul din fața ta poate frâna brusc și poate vira la dreapta. Un autobuz oprit în stație poate reintra pe șosea în orice moment. Pentru a evita orice pericol, nu depăși niciodată un autobuz pe partea dreaptă: te vei afla în unghiul mort al autobuzului atunci când acesta va vira pentru a se opri în stație.

UNGHIURILE MOARTE: UN PERICOL UȘOR DE EVITAT

Riscul de a nu fi văzut de un șofer de automobil și de a te regăsi blocat între trotuar și vehicul este relativ simplu de evitat. Menține întotdeauna un contact vizual cu șoferul și nu depăși vehiculul pe partea dreaptă. Este recomandat să porți o vestă de vizibilitate care reduce mult riscurile într-o astfel de situație.

ELEMENTE ALUNECOASE PE ȘOSEA

Pe soluri umede apar noi riscuri! Există elemente care devin alunecoase în urma ploii: plăci de canalizări, marcaje pe sol (treceri de pietoni de exemplu), plăci de fier care acoperă găuri, grilaje de evacuare a apei, pete de ulei, etc. Pe sol uscat ai grijă în special la pietriș și la frunze pe șosea.

Evită să treci peste aceste elemente, sau să întorci și să frânezi atunci când treci peste ele. Dacă îți dai seama în ultimul moment că vei trece peste unul din aceste elemente, nu face mișcări bruște pentru a le evita, ci menține ghidonul și bicicleta drepte.

Verifică în mod frecvent starea și presiunea cauciucurilor tale, pentru a evita orice incident. Controlează-ți și frânele în mod frecvent.

Fii atent și la pietre, denivelări sau găuri prezente pe drum. Aceste tipuri de obstacole prezintă mai multe pericole: te pot face să pierzi controlul bicicletei și să cazi. De asemenea, îți pot deteriora bicicleta sau pot face să cadă obiectele pe care le transporți pe portbagajul tău.

ATENȚIE LA TRAMVAI ȘI LA ȘINELE SALE

Tramvaiul este instalat în numeroase orașe. Circulând pe bicicletă, împarți drumul cu tramvaiul! Dacă un drum este rezervat tramvaiului, nu merge pe el, chiar dacă este mai rapid. Un tramvai este silențios, nu îl vei auzi venind și riști să intre în tine.

Al doilea risc sunt șinele de tramvai. Aparent inofensive, ele reprezintă un risc real pentru cicliști ! Fiind mai late decât cauciucurile bicicletei de oraș, riști ca roata să îți rămână blocată dacă circuli pe o linie de tramvai. Nu vei mai deține controlul asupra bicicletei. Pentru a evita acest pericol, ai grijă unde îți poziționezi roțile. Atunci când treci liniile de tramvai, asigură-te că le tai la un unghi de 60°. Fii de două ori mai atent dacă șinele sunt umede.

PIETONII : UN POTENȚIAL RISC

Și pietonii reprezintă un potențial risc. Ai grijă atunci când te apropii de o trecere de pietoni. Trebuie să cedezi trecerea pietonilor. Se întâmplă și ca pietonii să traverseze șoseaua în afara trecerilor de pietoni. S-au asigurat că nu trec mașini dar este posibil să nu te fi văzut pe bicicletă. Așadar este important să fii mereu vigilent !

Accidentele provin în mare parte de la ceilalți utilizatori ai șoselelor. Este plăcut să mergi cu bicicleta, dar trebuie să ai reflexe bune! Observă atent ce se întâmplă în jurul și pe lângă tine, rămâi concentrat și anticipează toate mișcările celorlalte persoane angajate în circulație. Fii pregătit să te oprești în orice moment și ține degetele pe frâne pentru a reacționa rapid.

Acum ești pregătit să mergi în siguranță! Plimbare plăcută și fii atent!
Bicicleta este un mijloc de transport urban rapid, practic și agreabil, cu care poți merge la serviciu, la cumpărături sau pur si simplu la plimbare. Nu este periculos să te deplasezi cu bicicleta, atât timp cât cunoști potențialele riscuri și atât timp cât respecți regulile de circulație. Care sunt adevăratele pericole și cum să le eviți ?

Cât de mult ți-a plăcut articolul nostru?

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*