Pentru a practica windsurf, trebuie să alegi cu atenție echipamentul pe care îl vei utiliza. Siguranța și confortul pe care ți-l va oferi echipamentul îți va permite să profiți de această experiență, progresând și amuzându-te în același timp. Urmează recomandările noastre pentru a alege ce se potrivește cel mai bine modului tău de utilizare.

UN ECHIPAMENT ADAPTAT GREUTĂȚII WINDSURFERULUI ȘI CONDIȚIILOR CLIMATICE

În general, dimensiunea velei și flotorului sau a plăcii trebuie să fie proporționale cu înălțimea și greutatea windsurferului. Ia în considerare condițiile atmosferice pentru a te echipa corespunzător. Suprafața velei trebuie să fie invers proporțională cu intensitatea vântului. Așadar alegerea ta va fi un compromis între cele două variabile. Catargul windsurfului și ghiul care întind vela se vor alege în funcție de acestea. Procentajul de carbon care compune catargul îi va oferi greutatea și deci manevrabilitatea. Un catarg de diametru standard, cu 30% sau 45% carbon va fi ideal pentru o velă mare. Un catarg mai mic, cu 75% carbon va fi potrivit pentru vele mici. Poți alege între două modele de hamuri: – Un ham centură este ideal pentru freeride și freestyle pentru că este ușor de desprins și de pus la loc. – O centură tip șezut este indicată pentru slalom. Optimizând repartiția greutății, va asigura menținere optimă la nivelul spatelui. Costumele din neopren te vor proteja de vânt și de temperaturi aspre. Protecția solară, ochelarii concepuți special pentru windsurf și o pălărie sau șapcă adecvate sunt de asemenea fundamentale pentru acest sport practicat în condiții de vânt, deasupra apei, care intensifică expunerea la razele UVA și UVB.

WINDSURFUL ÎNCEPĂTORULUI

Pentru a practica cu plăcere, fără a neglija siguranța sa, un windsurfer începător trebuie să se echipeze cu material adecvat, ținând cont de greutatea lui și de condițiile climatice la care trebuie să facă față. O placă mare de windsurf, de la 130 șa 190 de litri, va asigura mai multă stabilitate începătorilor. Alege, dacă vântul îți permite, o velă ușoară, cu volum redus, care va folosi mai puțin aer și apă și va fi astfel mai manevrabilă și mai ușor de stăpânit. O velă compactă cu 4 sau 5 balene va fi mai ușoară. Poți opta pentru o velă polivalentă, care permite o practică clasică a windsurfului, înainte de a descoperi care este stilul tău preferat. Există seturi care îți permit să achiziționezi tot materialul adaptat începătorilor: velă, catarg și ghiu, livrate în husă de transport.

ECHIPAMENTUL WINDSURFERULUI EXPERIMENTAT

Windsurferii mai experimentați pot alege placa de windsurf în funcție de tipul lor de practică. Fiecărei tip de practică îi este asociat un tip de velă cu materiale, construcție și forme specifice. Raceboardul este ideal pentru a profita de peisaj, plimbându-te liniștit cu ajutorul vântului. Pentru a aluneca cu viteză este recomandat slalomul, care este mai lat. Cei care doresc să stăpânească trecerea prin valuri vor alege plăci freeride polivalente, sau plăci pentru valuri sau freestyle, mai scurte. O placă și o velă mai compacte vor fi mai manevrabile și îți vor permite să realizezi trick-uri, dacă intensitatea vântului îți va permite. Plăcile mai puternice sunt recomandate în cazul în care vrei să practici în larg și pe vânt puternic: cu un număr mare de balene câștigă în viteză cu vele cu profiluri adâncite, completate eventual de întinzătoare care facilitează deschiderea, evitând umflarea bruscă.
Pentru a practica windsurf, trebuie să alegi cu atenție echipamentul pe care îl vei utiliza. Siguranța și confortul pe care ți-l va oferi echipamentul îți va permite să profiți de această experiență, progresând și amuzându-te în același timp. Urmează recomandările noastre pentru a alege ce se potrivește cel mai bine modului tău de utilizare.

Cât de mult ți-a plăcut articolul nostru?

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (Nu există încă evaluări)
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

 
Modalități de plată
NE GĂSIȚI PE